Daniel Niculae, bară şi pasă decisivă în victoria lui Auxerre de la Bordeaux
Deşi are doar două goluri în acest sezon, Daniel Niculae este
lăudat în continuare de francezi. Atacantul naţionalei îi răspunde
lui Mircea Sandu, cel care a spus că aşteaptă ca fostul rapidist să
dea mai mult naţionalei.
Daniel Niculae a fost integralist în victoria lui Auxerre pe
terenul campionaei Bordeaux. Auxerre a câştigat miercuri, scor 2-1
(0-1), într-o restanţă din etapa a XXV-a a campionatului francez.
Pe lângă pasa decisivă, Niculae a avut şi şansa golului, dar a
lovit bara în minutul 46.
Golurile victoriei oaspetilor au fost marcate de Jelen '65 si '83,
în timp ce pentru gazde a înscris Tremoulinas '7.
Cu aceasta victorie, Auxerre a urcat pe poziţia a treia în
clasamentul din Ligue 1, la doar un punct de Montpellier şi
Bordeaux, ambele cu câte 52 de puncte.
"Nu ştiu de ce Daniel Niculae nu a jucat mai bine cu
Israelul, pe el fizicul îl recomandă pentru un marcator, un vârf de
careu. Din cîte ţin minte, la Rapid marca şi din afara careului, şi
din careu, era un finalizator bun! Ceva nu a mers în atac, nu mi
s-a părut că lucrurile se învârt în direcţia bună. Poate are nevoie
şi de un pasator, de un jucător care să-l ajute mai mult",
a spus Mircea Sandu la gsptv.
Sursa Foto: francefootball.fr


Daniel Niculae, bară şi pasă decisivă în victoria lui Auxerre de la Bordeaux



















lasa sa vina la samosfal Balti
Peretele!!!
bravo NICO !
cu golul cu polonia si cu alea din campionat deja si-a facut norma pe anu' asta ;
merita chemat la nationala , a lovit si bara!