Citește un editorial de Ion Cupen: „Adi, ai cuvântul!”

Redactor:
Ion CUPEN
Citește un editorial de Ion Cupen:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Borcea, un îmbogățit dubios cuibărit sub streașina lui Dinamo, adică a Ministerului de Interne, a făcut deunăzi o propunere scandaloasă. Cică, în favoarea lui Mutu, fiind un bun național, ar trebui deschis un cont în care populația României să doneze pentru a acoperi amenda severă de 17 milioane de euro dictată de FIFA. Reamintim, deși nu mai e nevoie, că pedeapsa e cuvenită pentru dopaj cu cocaină.

Cu alte cuvinte, un bun național alterat putred de bogat care se poate gospodări prin echilibrul familial, solidă protecție socială oferită de Fiorentina și de afacerile personale, ar trebui să stea cu mâna întinsă la puzderia de compatrioți necăjiți cu venituri minuscule, impulsionați de microbism și năpădiți de sentimentalism. Dintr-o țară în care inundațiile au lovit nemilos și nevoile aleargă pe străzi. Au mai fost și alți îmbuibați care au cerșit ajutoare, speculând sensibilitatea vulgului, în timp ce amărăștenii bolborosesc rugăminți, agățându-se în zadar de pulpana celor avuți.

Sper ca Adi Mutu să fie demn și lucid, refuzând mila publică. Ar echivala cu reabilitarea.

Ion CUPEN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele