Mbappe s-a dezlănțuit! Atacantul francez i-a bătut aproape singur pe cei de la Lyon. A obținut un penalty și a marcat patru goluri

Redactor:
Daniel Anghel
Mbappe s-a dezlănțuit! Atacantul francez i-a bătut aproape singur pe cei de la Lyon. A obținut un penalty și a marcat patru goluri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mbappe a devenit „coșmarul” celor de la Lyon după meciul de aseară, de pe Parc des Princes, unde PSG a câștigat cu un zdrobitor 5-0, scor ce o menține la opt puncte de locul doi, ocupat de Lille.

Atacantul francez a obținut penalty-ul din care Neymar a marcat în minutul 9, stabilind scorul pauzei, 1-0 pentru campioana Franței. Kimpembe a fost eliminat în minutul 32, iar „rivalul” Tousart l-a urmat în prelungirile primei reprize, după ce a văzut al doilea galben, astfel că cele două echipe au evoluat în zece jucători în repriza secundă.

Cel mai bun tânăr jucător de la Cupa Mondială a ieșit la rampă în minutul 61, când a marcat cu un șut la care Lopes nu a avut replică. Acesta a reușit dubla în minutul 66, din pasa lui Marquinhos, iar tripla a venit trei minute mai târziu, din pasa lui Neymar, Mbappe scăpând singur cu goalkeeper-ul lui Lyon, pe care nu l-a iertat din poziție ideală. Atacantul de 19 ani a stabilit scorul final cu un șut din careu, după ce Neymar nu a putut înscrie.

VIDEO cu golurile lui Mbappe

Cu aceste patru reușite, Mbappe sare pe primul loc în clasamentul golgheterilor, cu opt reușite, la egalitate cu colegul său, Neymar. Un titlu de campion, o Cupă a Franței, o Cupă a Ligii și o Supercupă sunt trofeele cucerite de internaționalul francez în tricoul lui PSG.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup