Presa din Anglia: „Manchester United coboară printre pământeni”

Presa din Anglia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa britanică i-a pus la zid pe Sir Alex & comp după egalul total neașteptat (2-2) cu care s-a încheiat partida din Anglia dintre United și FC Porto. Cel mai mult este criticată decizia de a juca meciul contra lui Aston Villa duminică după-amiază, dar nici forma slabă a lui Cristiano Ronaldo nu a fost trecută cu vederea.

În context, "The Sun" spune că este nevoie de un "Euro miracol". În contrapartidă, probabil pentru a învârti puțin cuțitul în rană, sunt lăudați Arsenal și Adebayor.

Zeii sunt atât de umani

Desigur, nu este încă vorba să se vorbească despre decăderea zeilor atâta timp cât există meciul retur, dar nici mare diferență nu este dacă este să ne luăm după epitele folosite de ziariștii insulari. "Down to Earth", afișează Daily Telegraph sub poza lui Rooney întins pe gazon. Cel mai simpatic joc de cuvinte este reușit de cei de la "Sun", care își încep analiza titrând "Port-oh", printre altele subliniind faptul că Alex Ferguson și-a făcut mea culpa pentru acest scor considerat jenant de toți specialiștii din Anglia. "Daily Sport" comentează că "Fergie fumes at Por show", iar "Daily Star" este și mai inspirat, insinuând că United sunt practic eliminați prin cuvintele "United are Port out".

Apărarea, călcâiul lui Ahile

"Times" consideră că fundașii lui Manchester nu-și fac deloc treaba, poarta lui Van der Sar fiind perforată de 10 ori în ultimele patru meciuri, în timp ce în perioada noiembrie-februarie nimeni nu a reușit să scuture plasa batavului. Nici măcar o singură dată!

"Porto Panic", aceasta este definiția din "Guardian" care are o singură frază pentru a defini jocul băieților lui Ferguson, și anume "champs are chups", care se pronunță aproximativ la fel în nord. Mai pe șleau, "campionii sunt stupizi"…

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine
Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă