"Cei de la Sevilla au venit în vârful ghetelor! Au zis că sunt şmecheri!"
Managerul general al FC Steaua, Basarab Panduru, a declarat, joi, că nu este surprins de victoria obţinută de Unirea Urziceni în faţa formaţiei FC Sevilla, în etapa a V-a a Ligii Campionilor, precizând că gruparea ialomiţeană va putea bate orice echipă care o tratează de sus.
"Nu m-a surprins rezultatul Unirii Urziceni, pentru că am văzut jocul şi am văzut cum joacă. Aşa cum a spus şi Mihai Stoica, aşa dăruire nu am văzut de mult la o echipă. Nu este întâmplător că Unirea Urziceni bate pe Sevilla. Unirea va bate pe toată lumea care îi ia de sus şi care crede că e şmecheră şi vine şi joacă în vârful degetelor, iar jucătorii vedetă intră prin minutul 60. Nu o să-i bată nimeni aşa. O să-i bată cineva care îi va trata serios din primul până în ultimul minut. Aici au venit în vârful ghetelor, au zis că sunt şmecheri, au zis că Fabiano şi Renato dacă intră 30 de minute dau ei trei goluri pe finalul meciului, dar nu e aşa", a spus Panduru.
Basarab Panduru consideră că tot fotbalul românesc are de învăţat de la Unirea Urziceni. "Toată lumea are de învăţat după meciul cu Sevilla. Chiar dacă nu eşti atât de valoros şi nimeni nu dă pe tine 30 de milioane, poţi juca de la egal la egal cu acei jucători. Eu vreau să-i felicit. Pentru mine e o bucurie, opt puncte nu a făcut nimeni. Am avut încredere în ei, am zis că fac cinci puncte, dar nu m-am gândit niciodată că vor bate pe Sevilla. Dacă vor reuşi să treacă de meciul de la Stuttgart, vor merita toate felicitările. Toţi cei care sunt în jurul acelei echipe au făcut un lucru extraordinar", a adăugat Panduru.
Oficialul grupării steliste a menţionat că nimeni nu se aştepta ca Unirea Urziceni să aibă multe ocazii contra grupării iberice. "Am văzut aseară meciurile, iar dacă Bayern Munchen, cu Klose, Toni, acum nu ştiu dacă nu l-a trimis Van Gaal acasă sau la echipa a doua, cu Gomez şi Olici, nu îşi creează ocazii de gol cu Maccabi Haifa, nu putem avea pretenţii să avem noi ocazii cu cei de la Sevilla. Unirea chiar merită în acest moment să vorbeşti despre ea. Am putea avea surprize mai mari la Rubin Kazan cu Inter şi la Dinamo Kiev cu Barcelona. Dacă se califică mai departe în Liga Campionilor, putem spune ca e unul dintre cele mai mari rezultate din ultimul timp", a precizat Panduru.
Echipa Unirea Urziceni a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia spaniolă FC Sevilla, într-un meci din etapa a V-a a grupei G a Liga Campionilor, şi şi-a asigurat prezenţa în primăvara europeană. Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de Dragutinovici, în minutul 45, în proprie poartă. Pentru a se califica în optimile de finală ale Ligii Campionilor, Unirea Urziceni trebuie să nu piardă ultima partidă programată pe terenul formaţiei germane, VfB Stuttgart.
Acum poti viziona meciurile din Liga Campionilor LIVE, online, pe www.dolce-sport.ro!

"Cei de la Sevilla au venit în vârful ghetelor! Au zis că sunt şmecheri!"


















Pandi, mai bine las-o moarta ca asa au venit si cand au jucat de doua ori cu noi, ''in varful ghetelor'', numai ca noua ne-au tras-o de ne-a sunat apa-n cap! Noi avem alte treburi, vorbeste cu Stoichita, mai concepeti metode prin care sa va faceti fericiti patronul...asa ca ciocul mic si buze calde!
asta ne strica pe noi romanii. ce performanta grozava. a batut unirea sevilla. miine va bat nemtii si veniti acasa unde va antrenati pe un teren cu gistele.patronulvostru face case sivoi jucati de mila pe la altii.si chiar daca trecetide grupa unde-i performanta tarusilor? mult praf ptr o victorie de palmares
Goe ejti un mare prost:D..taran
baietzii astia chiar s-au daruit exemplar cinste lor numai ca romanul tot roman ramane sigur esti vreun stelist frustrat
)*
Goe esti degeaba!Daca te pricepi doar la baut bere prin fata blocului lasa pe altii sa se pronunte!
Bravo Unirea,baietilor!