Sam Allardyce, OUT de la naționala Angliei după un singur meci și 67 de zile! Antrenorul a fost filmat în timp ce negocia un contract de 400.000 de lire, pentru a ajuta la încălcarea regulilor FA

Sam Allardyce, OUT de la naționala Angliei după un singur meci și 67 de zile! Antrenorul a fost filmat în timp ce negocia un contract de 400.000 de lire, pentru a ajuta la încălcarea regulilor FA
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 22:30 Iată și comunicatul emis de FA după rezilierea contractului cu Sam Allardyce:

„FA confirmă că Sam Allardyce a părăsit funcția de manager al naționalei Angliei. Comportamentul lui Allardyce, după cum s-a scris astăzi, a fost unul neconform cu funcția de manager al Angliei. A acceptat că a comis o eroare însemnată și și-a cerut scuze. Totuși, ținând cont de gravitatea acțiunilor sale, FA și Alladyce au decis de comun acord încheierea contractului cu efect imediat.

Nu este o decizie luată cu ușurință, însă e prioritar pentru FA să apere interesele extinse ale joculiui și să mențină cele mai înalte standarde de comportament în fotbal. Managerul echipei de seniori a Angliei este într-o poziție în care trebuie să demonstreze calități puternice de leadership și să demostreze respect pentru integritatea jocului.

Gareth Southgate va prelua echipa națională de seniori pentru următoarele patru meciuri, cu Malta, Slovenia, Scoția și Spania în timp ce FA va începe căutările pentru noul manager al Angliei”

UPDATE 21:30 Sky Sports și alte publicații importante din Marea Britanie anunță că soarta lui Sam Allardyce a fost decisă, iar oficialii Federației Engleze de Fotbal vor anunța în scurt timp demiterea acestuia din funcția de antrenor, la doar 67 de zile după ce a fost numit oficial și după ce a condus echipa o singură partidă (victoria obiținută pe terenul Slovaciei, scor 1-0, în preliminariile CM 2018).

  • Conform BBC, decizia ruperii contractului a fost „de comun acord”

Conform The Sun, Gareth Southgate va fi rugat să preia funcția de selecționer ca interimar, până la numirea unui alt antrenor principal. Southgate s-a numărat printre variantele vehiculate de presă pentru înlocuirea lui Roy Hodgson, însă acesta nu a aplicat pentru funcție la acea dată. În prezent, acesta este selecționer al naționalei U21, iar presa din Anglia anunță că i se va propune să conducă selecționata de seniori în următoarele patru partide.


UPDATE 18:30 Conform BBC, întâlnirea dintre Sam Allardyce și șefii FA s-a încheiat, iar sursa citată notează că există o singură variantă prin care acesta își mai poate păstra postul de selecționer: să își ceară scuze public și să ofere autorităților numele celor încă implicați în transferurile de jucători folosind o „terță parte”.


UPDATE Șefii FA s-au întrunit astăzi într-o ședință de urgență, pentru a decide viitorul selecționerului Sam Allardyce, după ce The Telegraph a publicat o anchetă ce îl avea în prim plan pe antrenorul de 61 de ani. Numit în fruntea echipei naționale după Euro 2016, Allardyce a condus Anglia într-o singură partidă: victoria obiținută pe terenul Slovaciei, scor 1-0, în preliminariile CM 2018. Foarte probabil Allardyce, care a fost chemat la stadionul Wembley pentru discuții, va fi demis astăzi, după ce a fost filmat în timp ce negocia cu niște presupuși investitori primirea a 400.000 de lire sterline în schimbul consultanței privind evitarea regulamentelor sportive.


Federația Engleză de Fotbal a anunțat, marți, că analizează o serie de acuzații împotriva selecționerului Angliei, Sam Allardyce, care ar fi profitat de poziția sa pentru a negocia primirea a 400.000 de lire sterline în schimbul unor sfaturi privind evitarea regulamentelor sportive.

The Telegraph susține că deține înregistrări video care arată că Sam Allardyce s-a întâlnit cu reprezentanții unei companii din Orientul Îndepărtat și le-a oferit acestora sfaturi pentru evitarea regulamentelor sportive privind transferurile de jucători, mai exact acordurile cu o terță parte. Allardyce a fost însoțit la discuții de către agentul său, Mark Curtis, și consilierul său financiar, Shane Moloney.

În timpul întâlnirii cu așa-zișii oameni de afaceri, care erau jurnaliști sub acoperire, Sam Allardyce ar fi declarat că nu e o problemă să ocolești regulile și că știe mulți agenți de jucători care apelează la astfel de metode. Selecționerul Angliei a vrut să obțină 400.000 de lire pentru sfaturile acordate companiei.

Totodată, Sam Allardyce a spus că atacantul ecuadorian Enner Valencia se afla sub incidența unui acord cu o terță parte atunci când a fost transferat de la formația mexicană Pachuca la West Ham, în 2014, pentru 12 milioane de lire sterline.

Deținerea drepturilor federative ale unui fotbalist prin intermediul unei terțe părți a fost interzisă în Anglia în 2008. Prin această metodă, companiile de investiții aveau o participație din drepturile economice ale jucătorilor. Michel Platini, fostul președinte al UEFA, a considerat această practică drept o formă de sclavie. FIFA a interzis acest mecanism în luna mai a anului trecut.

Potrivit The Telegraph, Sam Allardyce a fost ironic la adresa fostului selecționer al Angliei, Roy Hodgson, referindu-se la dificultățile de vorbire ale acestuia. Totodată, Allardyce l-a criticat pe fostul secund al Albionului, Gary Neville. „Hodgson ar fi trebuit să-i spună lui Gary Neville să stea jos și să tacă din gură, că doar el era selecționerul și trebuia sa ia deciziile”, a spus Sam Allardyce. Noul selecționer al Angliei s-a referit și la reconstruirea stadionului Wembley pentru 998 de milioane de euro, măsură pe care a catalogat-o drept stupidă.

Tehnicianul în vârstă de 61 de ani nu a răspuns încă acuzațiilor, iar Federația Engleză de Fotbal a cerut înregistrările video. Greg Clarke, noul președinte al FA, a convocat o ședință, marți, pentru a analiza situația. „Vreau să văd fapte, să aud totul de la toată lumea, apoi voi lua o decizie. Nu este normal să emit o părere înainte de a ajunge la miezul acestei probleme. În fața unui astfel de subiect, nu pot decât să respir adânc și să analizez totul”, a declarat Clarke, citat de BBC.

Sam Allardyce l-a succedat pe Roy Hodgson pe banca tehnică a Angliei, după eliminarea în optimile de finală ale Euro 2016, de către Islanda. Allardyce le-a mai antrenat în carieră pe Blackpool, Notts County, Bolton, Newcastle, Blackburn, West Ham și Sunderland.

În primul meci al lui Allardyce la echipa națională, pe 4 septembrie, Anglia a învins Slovacia în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2018. În această săptămână, Sam Allardyce ar trebui să anunțe lotul de jucători pentru meciul cu Malta, de pe Wembley, din 8 octombrie.

Sursa: MEDIAFAX

Sursa foto: telegraph.co.uk

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele