Lucescu spune tot, după ce a rupt contractul cu turcii! Relația cu presa, ofertele pe care le are și de ce face afirmația: „Mi-am îndeplinit misiunea!”

Redactor:
Andrei Pal
Lucescu spune tot, după ce a rupt contractul cu turcii! Relația cu presa, ofertele pe care le are și de ce face afirmația:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu (73 de ani) s-a despărțit în mod oficial de naționala Turciei. „Il Luce” a vorbit, la câteva ore după anunțul oficial, despre aventura ca selecționer al naționalei din „Țara Semilunei”. Antrenorul român spune n-a fost vorba nici de o demitere, nici de o demisie, ci pur și simplu și-a îndeplinit obiectivul pentru care a fost instalat pe banca tehnică.

„Il Luce” spune că turcii l-au adus pe banca naționalei pentru o întinerire masivă, pe care a și reușit-o, susține antrenorul.  „Vreau să vă spun că nu sunt nici demis, nici eu nu am cerut să fiu demis. A fost o înțelegere foarte clară, eu mi-am încheiat mandatul pentru care am fost chemat acolo. Am construit o echipă tânără, nouă, începe o nouă competiție acum, eu aveam contractul până în vară. Nu e corect nici din partea mea, din punct de vedere profesional, să încep o competiție și după să îl las pe altul. Știu ce am pățit și eu când am preluat. Am avut o discuție cu președintele Federației și am spus că e mai bine în aceste condiții, dacă nu se prelungește contractul pe toată perioada preliminariilor, e mai bine să mă retrag și să vină altcineva.

Am preluat o echipă cu o medie de vârstă de 29 de ani, am ajuns la 23. Am avut și rezultate bune, adică am bătut Croația, am bătut în Suedia, am bătut Irlanda, am bătut Iran. Am făcut multe meciuri nule, dar ținânt cont că e o echipă complet tânără, jucători care din cauza situației existente în fotbalul turcesc, unde pot să joace toți străinii. Și duminică am fost la un meci al lui Galatasaray, erau 11 străini, niciun jucător de echipa națională. Cu toate echipele din Istanbul se petrec aceleași lucruri”, a spus Mircea Lucescu, potrivit TelekomSport.

Lucescu a vorbit și despre relația pe care a avut-o cu presa turcă și consideră că a făcut o greșeală când a ales naționala Turciei: „Nu poți să beneficiezi de sprijin, pentru că ce se întâmplă cu presa turcă. Fiecare club mare are o parte a presei. Între ele nu se atacă niciodată, dar când e vorba de echipa națională unde nimeni nu o sprijină, toată lumea e pe echipa națională, acolo pot să se dezlănțuie.

M-am dus cu sufletul. E o mare eroare, o mare eroare. Dar m-am dus și cu convingerea că se poate face treabă. Și o să vedem mai departe ce se va întâmpla cu acești băieți”, a mai spus Lucescu.

„Am deja oferte!”

Deși când a semnat cu naționala Turciei a anunțat că acela va fi ultimul său contract, urmând să se retragă, acum Lucescu anunță că e gata să continue pentru că are oferte: „Am mai multe oferte. Vreau o echipă de club”, spune Lucescu, conform gsp.ro. La 73 de ani, visează la o altă aventură în fotbalul european. Încă una. „Sau poate chiar mă retrag”, a conchis tehnicianul, mărind și mai mult misterul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen