Show cu MM: „Celelalte echipe nu strâng la un loc calificările mele în primăvara europeană”. Laude pentru adversari, dialogul cu Planic și răspunsul pentru Dan Petrescu: „CFR are șanse la câștigarea Ligii Campionilor! Real, Barcelona, PSG…”

Show cu MM:
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB a învins Hapoel Beer Sheva, 2-1, are maximum de puncte după trei etape din faza grupelor Europa League, iar succesul i-a dat aripi lui Mihai Stoica. După ce s-a lăudat că e foarte aproape de a șaptea calificare a carierei în primăvara europeană, directorul sportiv al vicecampioanei și-a adus aminte de Dan Petrescu și l-a ironizat pe acesta, transmițând că CFR Cluj e principala favorită la câștigarea Ligii Campionilor în sezonul viitor.

La finalul celor 90 de minute, Stoica a trimis săgeți către celelalte echipe din România, a vorbit frumos despre adversari și a povestit o discuție pe care a avut-o cu sârbul Bogdan Planic: „Pentru mine se conturează a șaptea calificare în primăvara europeană. Celelalte echipe din România nu știu dacă strâng atâtea la un loc. Vreau să vă spun că am primit o lecție de fair-play, la final, din partea adversarilor. Jucătorii și oficialii s-au comportat cum eu nu am văzut niciodată!

Planic era supărat că a pierdut Steaua Roșie Belgrad. I-am spus că în Europa există o singură Steaua. Steaua București.

Am primit o lecție de fair-play din partea adversarilor. Jucătorii, oficialii s-au purtat impecabil cu noi. Lugano nu e cea mai slabă echipă”, a spus Stoica, înainte să-și îndrepte atenția spre Dan Petrescu.

În urmă cu câteva săptămâni, SuperDan a spus că FCSB are puterea de a juca Europa League, iar declarația antrenorului de la CFR a fost interpretată de Mihai Stoica drept un mod de a pune presiune pe umerii jucătorii lui Nicolae Dică. Joi seară, din Israel, Mihai Stoica s-a ținut de ironii: „Cu toată seriozitatea care mă caracterizează vă spun că CFR Cluj are șanșe la câștigarea Champions League în sezonul viitor! Real Madrid are câteva probleme, PSG are probleme cu fair-play-ul financiar, Barcelona are și ea problemele ei. Deci CFR Cluj are drum liber pentru câștigarea Champions League!”, a fost mesajul sarcastic al lui MM pentru antrenorul alături de care a scris istorie la Unirea Urziceni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen