Reacția sinceră a lui Șumudică după 0-4 cu Roma: „Asta e diferența Suntem oglinda fotbalului românesc!”. Antrenorul Astrei recunoaște situația critică de la club

Reacția sinceră a lui Șumudică după 0-4 cu Roma:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra a plecat învinsă la scor de pe Stadio Olimpico, 0-4 cu AS Roma în al doilea meci din faza grupelor Europa League, după un meci controlat de la un capăt la celălalt de echipa din capitala Italiei. La finalul partidei, Marius Șumudică a recunoscut diferența foarte mare dintre campioana României și adversarul de joi seară și a vorbit despre problemele foarte mari cu care se confruntă clubul său.

„Am încercat să închidem jocul pe cât posibil. În prima repriză am luat două goluri din fază fixă. În a doua repriză am schimbat, am încercat să revenim în joc, dar orice situație de unu la unu era câștigată de ei. Asta e diferența de valoare dintre noi și Roma. Cred că cel mai prost salariu al lor pe lună e cât fondul nostru total. Uitați-l pe Totti la 40 de ani ce pase poate să dea, nici nu știam unde se duce mingea. Pentru mine nu este o tragedie, știam ce ne așteaptă. Noi cine suntem? Suntem departe de tot ceea ce se întâmplă, de ceea ce trebuie să facem. Suntem oglinda fotbalului românesc în momentul de față.

Am fost puțin letargici, au câștigat toate duelurile. Au câștigat tot ce a fost la limită. Nu mă pot plânge de arbitraj, dar orice duel la limită era dat pentru ei. Bine, asta nu influențează rezultatul. Îmi pare rău că nu a marcat Alibec când a scăpat, un 4-1 nu e așa rău precum un 4-0. Am înțeles că Austria Viena și Plzen au făcut egal, vom juca în continuare…”, a spus Șumudică, la microfonul Dolce Sport.

Antrenorul campioanei a recunoscut că situația de la Astra e aproape critică. Șumudică vorbește despre faptul că nu mai poate controla situația de la echipă: „Problemele apasă pe umerii jucătorilor mei, nu mai știu cum să gestionez situația. Nu mi-e ușor, ar trebui să-i întrebați pe cei din conducerea clubului, eu încerc să-mi fac meseria, nu am ce face mai mult. Încerc să rezist. Nu pot să comentez ce se întâmplă între conducerea clubului nostru și conducerea celor de la Steaua (n.red – întrebat despre transferul lui Alibec)”, a declarat tehnicianul de 45 de ani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…