Prima reacție pentru Le Tallec după ce a debutat cu gol pentru Astra: „Viața e ciudată uneori, acum am ajuns aici”

Prima reacție pentru Le Tallec după ce a debutat cu gol pentru Astra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anthony Le Tallec și-a făcut debutul cu gol în tricoul Astrei, în victoria cu 3-1 în fața celor de la Zira. Atacantul de 32 de ani spune că Edi Iordănescu a fost cel care l-a convins să semneze cu Astra, deși nu știa prea multe lucruri despre fotbalul românesc.

Fostul jucător la Liverpool, Le Tallec este unul dintre cei mai importanți pe care a reușit Astra să-i transfere. Atacantul de 32 de ani a debutat în partida cu Zira, din preliminariile Europa League. Jucătorul francez a intrat în minutul 46 și a reușit să înscrie golul de 3-1. Le Tallec spune că Astra are o echipă foarte bune și este convins că va face o figură frumoasă în campionat:

„A fost foarte bine, pentru că am câștigat și am marcat. Au fost primele mele 45 de minute pentru Astra și a fost foarte bine. Astra a jucat în cupele europene și acum era calificată în Europa League și asta a fost important pentru mine. Este un campionat bun și cred că am arătat și în seara asta că avem o echipă bună. Cred că sezonul trecut a fost foarte bun pentru Astra. Cred că am venit într-un campionat bun, m-am uitat la meciurile cu West Ham și am rămas surprins. Viața e ciudată uneori, iar acum sunt aici.

Nu știu foarte bine campionatul, știu doar vreo 5-6 echipe de aici. Știu și câțiva și jucători de la națională. Abia am ajuns la acest club, cred că avem o echipă bună, cu jucători de calitate și un antrenor tânăr. Cred că putem face lucruri bune în acest an”, a declarat Le Tallec la DigiSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii