Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Europa League | Cu doi oameni în minus, CFR a suferit al treilea eșec în Europa League
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

VIDEO Uciși în ultima secundă! CFR - Sparta Praga 2-3!

CFR a pierdut aseară dramatic, cu 2-3, partida disputată acasă, cu Sparta Praga, în Grupa K a Europa League. Finalul a fost de infarct. Oaspeții au cosndus cu 2-0, gazdele au egalat în ultimele secunde din timpul regulamentar, iar cehii au dat golul victoriei în cel de-al cincilea minut de prelungiri.

În Grecia Antică, spartanii erau recunoscuţi pentru cruzimea cu care îşi doborau adversarii. Aşa au făcut şi cehii. I-au secerat fără milă pe clujeni, încă din primele minute, chiar mai repede decât o făcuseră la Praga. Absent în meciul precedent, vârful Holenda n-a avut nici cea mai mică jenă în a marca de fiecare dată când a avut ocazia. Mai întâi i-a găsit dormind în ghete pe fundaşii lui Conceicao şi l-a executat fără emoţii pe Nuno Claro (6), pentru ca apoi să reia în poartă centrarea lui Zofcak (13).

VEZI AICI CUM S-AU MARCAT GOLURILE ÎN CFR - SPARTA 2-3

Doi eliminați la CFR
Cu ameninţarea patronului Paszkany încă proaspătă în minte, jucătorii CFR-ului au părut că vor să iasă din teren de ruşine. În primele 25 de minute n-au făcut decât să-i privească pe cehi cum îşi creează ocazii de gol. După ce s-a frecat bine la ochi şi a privit tabela, Lacina Traore a marcat din pasa lui Nei (25) încercând să sune deşteptarea în tabăra lui Conceicao. Nu a reuşit însă, tot cehii rămânând periculoşi. Nuno Claro a respins greu trasorul lui Kucka (44), iar Zeman a tras în plasa laterală, după ce-l pierduse pe drum pe Tony (45).
După pauză, Conceicao i-a trimis în teren şi pe jucătorii aflaţi pe lista neagră a patronului, Mara şi Dubarbier. Eliminările lui Mureşan și Mara păreau a clarifica situaţia, dar Dubarier a marcat în minutul 90, pompând adrenalină în venele clujene. Lovitura de grație a venit însă în minutul 95, când, după o serie de contre, Wilfried a driblat tot și a înscris golul victoriei pentru Sparta.


Min95: Arbitrul fluiera finalul meciului!
Min95: In timp ce CFR cauta golul victoriei, Wilfried scapa pe contra si marcheaza golul trei!

Cinci minute de prelungire aratate de arbitrul din Turcia!
Min91: Clujul ataca cu doi oameni mai putini pe teren si Dubarbier egaleaza incredibil!

Min90:
Corner pentru CFR, doar Tony ramane in terenul propriu!
Min88: Si Mara e eliminat! Arbitrul ii arata al doilea galben dupa o aruncare gresita de la margine

Min85: Galben pentru Mara, care a faultat la mijlocul terenului
Min83: Iese Nei, intra Bus!
Min82:
Sparta mai inscrie o data, dar CFR este salvata de steagul tusierului, care ridica offside
Min78:
Traore ramane cel mai periculos jucator al gazdelor, dar sutul din unghi este prins de portarul cehilor
Min73: Iese Holenda, intra Kadlec

Min70:
Cadu are o interventie gresita, dar Toni repara eroarea si trimite in corner
Min68:
Fanii ii cer demisia lui Conceicao
Suporterii CFR-ului s-au intors cu spatele la teren si flutura batistele albe, in stilul Real Madrid!
Min65:
Cehii obtin cornerul si se mentin in terenul CFR-ului

Min64: Muresan vede galben pentru un fault in aparare si este eliminat!
Min63: Intra Mara, iese Deac!
Min60:
Dubarbier scapa singur pe partea stanga, dar este ajuns din urma si pierde mingea
Min59:
Toni aluneca, dar revine Cadu, care respinge mingea din zona periculoasa
Min57: Iese Culio, intra Dubarbier!

Min56:
Conceicao il pregateste pe Dubarbier
Min52:
Repka vede galben !
Min52:
Toni ii paseaza lui Traore, dar mingea este prea lunga si ajunge in bratele lui Blazek
Min50:
Culio are doua centrari la rand prea aproape de poarta
Min47:
Tot cehii incep in atac si in repriza a doua
Doar 7000 de spectatori sunt pe stadionul din Gruia!
Min46: Incepe repriza a doua

Min45: Arbitrul fluiera finalul primei reprize! CFR este condusa la pauza cu 2-1!
Min45:
Echipa care joaca este Sparta Praga, sutul lui Zeman loveste iar plasa laterala! Multe goluri turcesti in aceasta seara pentru romani :)!
Min44:
Cehii trec pe langa al treilea gol, Nuno Claro priveste neputincios la mingea care loveste plasa laterala

Min43:
Cadu primeste cartonasul galben pentru un fault la 30 de metri
Min40:
Cehii revin in atac profitand si de indeciziile lui Culio si Cadu
Min34:
Toni degajeaza, Traore preia, dar este deposedat
Min31:
Culio centreaza, dar mingea este respinsa de apararea oaspetilor
Min28:
Gabi Muresan mai prinde un sut de senzatie, dar portarul cehilor este la post

Min28:
Kucka vede galben pentru un fault la mijlocul terenului
Min25
: Gabi Muresan primeste galben pentru o intrare dura
Min25! Goool, CFR! Traore reduce din diferenta si Clujul reintra in meci

Min21:
Culio a centrat, Deac este prea mic si nu reuseste sa devieze spre poarta cehilor
Min20:
Traore mai are o ocazie mare, dar lovitura de cap este prinsa cu calm de Blazek

Min19:
Traore intra in careu, dar se incurca in minge si CFR mai bifeaza o ocazie!
Min18:
CFR arunca de la margine, Muresan paseaza catre Nei, dar mingea ajunge in bratele lui Blazek
Min16:
Traore intra in careu, mingea ajunge la Deac, sutul este deviat in corner!
Min14:
Traore scapa singur, dar tusierul ridica offside!
Min13: CFR este condusa cu 0-2! Dubla Holenda!


Min9:
Cehii mai au o posibilitate de gol, dar sutul din lovitura libera este prins de Nuno Claro
Min7:
CFR raspunde cu furie, dar Culio si Gabi Muresan trec pe langa egalare
Min6: Gol, Sparta! Holenda deschide scorul cu un sut din careu printre picioarele lui Nuno Claro

Min5:
Sparta Praga ajunge pentru prima data in careul clujenilor
Min4:
Gabi Muresan suteaza de la 40 de metri, portarul cehilor prinde cu emotii

Min3:
Nei alearga dupa pasa in lung de linie, CFR ramane in atac!
Min2:
CFR incearca din start sa se instaleze in terenul cehilor!
Min1:
A inceput meciul



CFR Cluj 4-1-3-2

Nuno Claro - Tony, Cadu, Alcantara, Panin - Muresan - Culio, Peralta, Deac - Nei, Traore
Rezerve: Peskovic, Cabrera, Dubarbier, Bus, Mara, Leao, Dani
Antrenor: Toni Conceicao

Sparta Praga 4-1-3-2
Blazek - Kusnir, Hubnik, Repka, Pamic - Kucka - Zofcak, Vacek, Zeman - Holenda, Wilfried
Rezerve: Kozacik, Hoheneder, Strestik, Prudikov, Kadlec, Kalouda, Kovba
Antrenor: Jozef Chovanec



Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 231 comentarii
Comentează
  • @juveU cum vine aia? Esti fan Juve si U....asa sunteti toti uistii fani Dinamo si U sau fan Steaua si U....niste curv3 ale Clujului!!!!

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
498
99
89
77
48
BusinessMagazin.ro
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTOLocuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO

Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.

Manager străin vs. manager român. De ce nu suntem în stare să ne...
Cum va arăta varianta finală a Dacia Lodgy (GALERIE FOTO)
CSID.ro
Declaraţii de dragoste ciudate (09:12)Declaraţii de dragoste ciudate (09:12)

O lăcustă trasă în ciocolată în chip de cadou de Sfântul Valentin sau un set complet de creme pentru...

Români la muncă în străinătate: dacă voi nu ne vreţi, noi vă...
Cand se administreaza corect antibioticele? (10:20)
Apropo.ro
Iubita campionului mondial Fernando Alonso este escortă de lux?Iubita campionului mondial Fernando Alonso este escortă de lux?

Xenia Ciumiceva, iubita campionului mondial de Formula 1 - Fernando Alonso, apare pe un site cu escorte de lux....

Simona Traşcă, prostituată în Spania şi lesbiană?
Bancuri cu Bula: Vezi Top 10 bancuri haioase cu Bula!
ProTVMagazin.ro
Vedetele isi arata partile intime!Vedetele isi arata partile intime!

Fie că sunt surprinse cu un sân pe afară, cu ambii sau chiar complet dezbrăcate, vedetele continuă să îşi...

Whitney Houston a murit, se pare, înecată. Vedetele îşi exprimă...
Cum se face un film XXX cu o “şcolăriţă” româncă
Sexgen.ro
Când “parfumul” penisului lui te face să strâmbi din nasCând “parfumul” penisului lui te face să strâmbi din nas

Cu siguranţă ţi s-a întâmplat să fii într-un moment de pasiune extatică când mirosul penisului lui a aprins...

Dimensiunea medie a penisului a fost stabilita oficial!
6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal
Showbiz.ro
În aşteptarea călduriiÎn aşteptarea căldurii

Până ce soarele ne va încălzi cu razele lui, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de singura sursă de căldură...

"Sper că te gândeşti la mine când te culci cu ea"
Puicuţele Nuts te invită la joacă în pat
Descopera.ro

				
				Vreţi o memorie bună la bătrâneţe ? Mâncaţi mai puţin				
			Vreţi o memorie bună la bătrâneţe ? Mâncaţi mai puţin

Cel puţin aceasta este concluzia care a reieşit în urma unui studiu demarat de o...

Ruşii lucrează la construcţia unui laser la fel de puternic...
Transplantul de cap: utopie sau operaţie realizabilă?
Tare.ro

				
				Blonda accidentata la filmarile unei productii pentru adulti (00:04)				
			Blonda accidentata la filmarile unei productii pentru adulti (00:04)

 Asa a capatat aceasta blonda un superb machiaj natural la ochiul drept.

Pescar muscat de mana de un rachin (01:27)
Biciclistul roman si-a luat caruta (00:20)
Travel.Descopera.ro
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice

La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de...

Qutb Minar – minaretul din Delhi
Roma artistică
OneMagazine.ro


FOTO: Jennifer Lopez, complet goala pentru a-si promova parfumul
FOTO: Jennifer Lopez, complet goala pentru a-si promova parfumul

Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a face reclamă noului său parfum, "Glowing", cel de-al 18-lea...

De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA
Inainte de a fi celebre: Modelele Victoria’s Secret fara machiaj