Seară de coșmar în Europa League! Gent – Viitorul 5-0. Echipa lui Hagi, umilită la primul meci european din istorie. Pandurii – Maccabi Tel Aviv 1-3 și gorjenii au șanse infime la calificare

Seară de coșmar în Europa League! Gent - Viitorul 5-0. Echipa lui Hagi, umilită la primul meci european din istorie. Pandurii - Maccabi Tel Aviv 1-3 și gorjenii au șanse infime la calificare
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Pandurii a pierdut clar pe teren propriu, 1-3 cu Maccabi Tel Aviv, și are șanse infime să se mai califice în play-off-ul Europa League
  • Lucrurile au stat și mai rău în Belgia, unde Viitorul lui Hagi, aflat la primul meci din istorie în Europa, a pierdut cu 5-0.

Fotbalul românesc a demonstrat, joi seară, că în afara unor discuții interminabile pe baza unor regulamente, verdicte și procese la TAS nu poate propune mare lucru. Pandurii și Viitorul au debutat în noul sezon de Europa League, iar rezultatele au fost catastrofale.

La Severin, echipa lui Grigoraș a încercat să joace fotbal, dar a primit un gol rapid, în minutul șapte. Chiar și așa, gorjenii au făcut o primă repriză bună, au egalat prin Herea și puteau intra în avantaj la pauză. Doar că diferența de valoare și de experiență s- văzut după pauză, când israelienii au marcat de două ori, prin Igiebor (49) și Miha (77), transformând returul într-o simplă formalitate.

Hagi, umilit la primul meci în Europa

Plecată de la Ovidiu cu gândul de a juca un fotbal ofensiv, Viitorul a primit o lecție dureroasă la prima partidă europeană din scurta istorie. Echipa lui Hagi a fost umilită de Gent, formație care anul trecut a ajuns până în optimile Ligii Campionilor, scor 5-0, la capătul unei partide fără istoric. Mitrovic a deschis scorul încă din minutul 17, Koulibaly a făcut 2-0 în minutul 37, iar Chițu și Iancu au avut șansa să reducă scorul înaintea pauzei. Nu au făcut-o, iar același Koulibaly și Depoitre au marcat de două ori în cinci minute (51 și 56), brazilianul Renato Neto a închis tabela în minutul 37.

Echipele românești ajung, astfel, la șase meciuri fără victorie în acest sezon de Europa League. CSMS Iași e deja eliminată, Pandurii și Viitorul sunt ca și eliminate, Astra pleacă cu șansa a doua la calificare, după 1-1 la Giurgiu cu FC Copenhaga, iar Steaua e singura cu șanse mari să meargă mai departe, după 1-1 la Praga, cu Sparta.


Pandurii – Maccabi Tel Aviv 1-3 (Herea 30 / Ben Haim II 7, Igiebor 49, Miha 77)

  • Pandurii: Stanca – Ungurușan, Vasiljevic, Bunoza, Grecu – Răuță, Mrzljak (Obodo 62) – Pleașcă (Trifu 80), Voiculeț, Herea (V. Munteanu 62) – Hora
  • Maccabi Tel Aviv: Rajkovic – D. Peretz, Tibi, Filipenko, Rikan – Medunjanin (E. Peretz 68), Alberman, Igiebor (Itzhaki 79) – Micha, Sa (Ben Bassat 75), Ben Haim II

Gent – Viitorul 5-0 (Mitrovic 17, Koulibaly 37, 51, Depoitre 56, Neto 67)

  • Gent: Rinne – Nielsen, Mitrovic, Gershon – Foket, Kums (Schoofs 76), Neto, Saief – Matton (Milicevic 65) – Depoitre (Perbet 69), Koulibaly
  • Viitorul: Râmniceanu – Benzar, Țiru, Carp (Casap 70), Cr. Ganea – R. Marin, I. Filip (Hodorogea 46), Purece – Iancu (Nedelcu 46), Chițu, Fl. Tănase

23:21 S-a terminat o seară de coșmar. Ajungem la șase meciuri din șase fără victorie în acest sezon de Europa League, iar Pandurii și Viitorul sunt ca și eliminate.


23:10 Alte vești proaste pentru Viitorul. Țîru s-a ciocnit violent de Neto și a fost transportat la spital după ce s-a lovit la cap. Echipa lui Hagi joacă în 10 oameni în ultimele 10 minute.


22;58 GOL GENT! Ei bine, puștii lui Hagi nu vor uita prea repede acest meci. Belgienii fac 5-0, prin Neto, care înscrie din centrarea lui Milicevic. E minutul 66. Doar minutul 66.


22:52 S-a terminat meciul de la Severin. Pandurii – Maccabi Tel Aviv s-a încheiat cu scorul 1-3, sinonim, practic, cu calificarea israelienilor. La Gent e minutul 66, iar belgienii puteau face 5-0, dar Depoitre lovește bara.


22:45 GOL GENT! Din păcate pentru puștii lui Hagi, primul meci european e un fiasco. Depoitre se demarcă în spatele apărării echipei lui Hagi, finalizează simplu și face 4-0. E de abia minutul 56…


22:39 GOL GENT! Seară neagră pentru cele două echipe românești. Matton a creat o fază superbă, a pasat în fața porții, iar Koulibaly a făcut dubla după ce a împins mingea în poarta goală.


22:37 A început și repriza a doua din Gent – Viitorul. Hodorogea a intrat în locul lui Ioan Filip.


22:32: GOL MACCABI! Israelienii marchează prin Miha. După o pasă în adâncime a unuia dintre mijlocaș, mingea a ajuns la Ben Bassat, cel care a centrat din partea stângă pentru Miha, iar cel din urmă a înscris cu un șut în cross.


22:18 Viitorul are șansa de a egala chiar înainte de pauză, dar Rinne intervine la dubla ocazie avută de Iancu și Tănase. La Severin, Grigoraș a făcut primele două mutări, cu Vali Munteanu și Obodo pentru Herea și Mrzljak.


22:10 GOL GENT! Defensiva Viitorului cedează din nou, în minutul 37. Koulibaly face 2-0, cu capul, după o centrare venită din dreapta, de la Foket, iar misiunea echipei lui Hagi devine aproape imposibilă.


22:05 GOL MACCABI! Medunjanin centrează perfect din lovitură liberă, Igiebor apare nemarcat în mijlocul careului și reia cu capul, din apropiere, fără vreo șansă pentru Stanca.


22:01 S-a reluat meciul de la Severin. Viitorul a avut ocazia de a restabili egalitatea la doar un minut de la golul lui Mitrovic, dar centrarea lui Răzvan Marin a fost reluată peste poartă de Țîru.


21:50 GOL GENT! Vești proaste din Belgia, unde Gent a deschis scorul în minutul 17. A făcut-o Mitrovic, cu capul, după un corner.


21:47 Pauză la Severin. 1-1, după 45 de minute foarte bune ale Pandurilor. La Gent, Koulibaly a ratat prima ocazie a gazdelor, în minutul 12, iar Viitorul a răspuns prin Tănase, care a trimis pe lângă poartă din lovitură liberă.


21:37 Gorjenii, aproape să treacă în avantaj. Bunoza trimite excelent cu capul, din centrul careului, dar portarul Rajkovic are un reflex foarte bun și respinge peste poartă.


21:30 GOOOOOL PANDURII! Voiculeț centrează din dreapta, Herea apare nemarcat pe colțul lung, reia cu capul și o face prea bine pentru ca Rajkovic să mai poată intervenii. Gorjenii sunt back in business. A început și meciul Viitorului cu Gent.


21:25 Pandurii are posesia mingii, încearcă să construiască, dar nu reușește mare lucru. În cinci minute va începe și meciul din Belgia, dintre Gent și Viitorul. Din păcate, partida nu e televizată.


21:12 OCAZIE IMENSĂ‚ PENTRU PANDURII! Hora recuperează o minge din picioarele lui Filipenko, pasează perfect în careu pentru Mrzljak, dar mijlocașul croat ratează incredibil, din câțiva metri.


21:07 GOL MACCABI! Ungurușan și Vasiljevic sunt scoși ușor din joc de Ben Haim, iar atacantul israelienilor deschide scorul calm, cu o execuție pe lângă Stanca.


21:00 A început meciul de la Severin. Din păcate, la fel ca la partida dintre Astra și Copenhaga, sunt puțini spectatori în tribune.


20:52 Avem echipele de start pentru meciurile românilor din această seară. Accidentat în cantonamentul din Slovenia, Boli nu a fost recuperat, iar Hagi l-a titularizat în centrul defensivei pe Cătălin Carp.


După Steaua și Astra, care au jucat în preliminariile Champions League, acum intră în scenă și reprezentantele noastre din Europa League. Pandurii și Viitorul vor disputa în această seară meciurile tur din turul trei preliminar al Europa League.

Pandurii primește pe teren propriu vizita celor de la Maccabi Tel-Aviv, meci ce va începe la ora 21:00. Aproximativ 10.000 de suporteri sunt așteptați pe stadionul din Turnu Severin pentru a susține echipa lui Petre Grigoraș.

„Plecăm cu șansa a doua, dar ne vom bate pentru această calificare. E adevărat că nu suntem la turație maximă. Sper sa Petre Grigoraș să aleagă jucătorii cu pregătirea mai avansată. Vom încerca marea cu sarea, să-i batem, pe cei de la Maccabi. Și 0-0 e avantajos în cupele europene”, a declarat Narcis Răducanu înaintea partidei din această seară.

  • Echipă prababilă: Stanca – Ungurușan, Vasiljevic, Bunoza, Grecu – Mrzljak, Obodo – Voiculeț, Herea, Ortega – Hora

Viitorul debutează în această seară în cupele europene. Echipa lui Gheorghe Hagi va juca în Belgia, pe terenul celor de la Gent, în turul trei preliminar al Europa League. Gent a trecut sezonul trecut de faza grupelor în Europa League, însă Viitorul pleacă la drum cu gânduri mari.

„Suntem fericiți, suntem un club tânăr, este prima noastră experiență internațională. Atmosfera la echipă este una foarte bună și avem mult entuziasm. Gent are mai multă experiență decât noi, a fost și campioana Belgiei, a trecut de grupele UEFA Champions League. Vrem să marcăm goluri la Gent, în viață și în sport nimic nu este imposibil! Încercăm să jucăm un fotbal ofensiv, să înscriem mai mult decât ei, sper că o să fie un meci foarte frumos. Important este să nu ne depășească presiunea”, a declarat Gică Hagi la conferința de presă.

Gent – Viitorul, meci din turul trei preliminar al Europa League, se va disputa în această seară cu începere de la ora 21:30.

  • Echipă probabilă: Râmniceanu – Benzar, Țâru, Boli, Cr. Ganea – Marin, Filip, Brandan – G. Iancu, Chițu, Fl.Tănase
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
Ungaria stă pe o COMOARĂ! Ungurii au făcut descoperirea de zeci de miliarde de euro
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a văzut părinții
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…