EUROPA LEAGUE | Lucescu nu a reușit să se răzbune pe Sevilla, în timp ce echipa lui Klopp așteaptă returul de pe Anfield pentru a spera la finală. Șahtior – Sevilla 2-2, Villarreal – Liverpool 1-0

EUROPA LEAGUE | Lucescu nu a reușit să se răzbune pe Sevilla, în timp ce echipa lui Klopp așteaptă returul de pe Anfield pentru a spera la finală. Șahtior - Sevilla 2-2, Villarreal - Liverpool 1-0
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Șahtior a încheiat la egalitate meciul tur împotriva Sevillei, într-o partidă spectaculoasă, cu 4 goluri, iar Sevilla are prima șansă de a se califica în finala Europa League. În prima repriză, elevii lui Mircea Lucescu au reușit să întoarcă scorul în numai 13 minute, dar s-au văzut egalați în minutul 81, după ce Ferreyra a făcut un fault în propriul careu.
  • Villarreal și Liverpool nu au oferit spectacolul așteptat, iar calificarea se hotărăște pe Anfield. Firmino a fost aproape să înscrie un gol de generic pentru Liverpool în minutul 65, dar mingea a lovit bara din dreapta lui Asenjo. A lovit însă Adrian, în penultimul minut de prelungiri, iar Villareal pleacă cu prima șansă la calificare.

  • Șahtior – FC Sevilla 2-1 (Marlos 23, Stepanenko 36 / Vitolo 6, Gameiro 81-pen)

ȘAHTIOR: Pyatov – Srna, Kucher, Rakitsky, Ismaily – Malyshev, Stepanenko – Marlos, Kovalenko, Taison – Ferreyra
FC SEVILLA: Soria – Mariano, Rami, Carrico, Escudero Palomo – Krychowiak, N’Zonzi – Vitolo, Banega, Konoplyanka – Gamerio

  • Villarreal – Liverpool 1-0 (Adrian 90+2)

VILLARREAL: Asenjo – Mario Gaspar, Bailly, Ruiz, Costa – Dos Santos, Pina, Bruno, Suarez – Soldado, Bakambu
LIVERPOOL: Mignolet – Clyne, Toure, Lovren, Moreno – Lallana, Allen, Lucas Leiva, Milner – Firmino, Coutinho


Șahtior – FC Sevilla. Șansa răzbunării pentru Lucescu

Calificat pentru a treia oară în carieră în semifinalele unei competiții Europene, Mircea Lucescu va fi față în față pe 28 aprilie și 5 mai cu FC Sevilla, echipă în fața căreia tehnicianul român a suferit una dintre cele mai dureroase înfrângeri din carieră, în 2007, în optimile Cupei UEFA.

După 2-2 în Spania, Șahtior o conducea pe Sevilla cu 2-1 în partida retur, iar meciul intrase în minutele de prelungire. Un gol incredibil marcat în minutul 90+4 de portarul Andres Palop (vezi video jos) a împins meciul în prelungiri, unde spaniolii au mai marcat o dată și s-au calificat în sferturi. Ulterior, Sevilla a câștigat trofeul, după o finală cu Espanyol, tranșată după executarea loviturilor de departajare.

Mircea Lucescu și-a reamintit de partida din 2007, dar spune că a depășit între timp momentul. Tehnicianul român s-a declarat nemulțumit de faptul că echipa sa va disputa meciul decisiv în deplasare: „Cu oricine picam era foarte dificil. Jucăm primul meci pe teren propriu și e mai complicat. Nu aveam niciun fel de pretenții la această tragere la sorți. Nu vreau să comentez pentru că nu e momentul. Vom încerca să ne luăm revanșa”.

Dacă va trece de Sevilla, Lucescu va ajunge pentru a doua oară cu Șahtior în ultimul act al competiției. Mircea Lucescu a mai jucat finala Europa League în 2009, fostă UEFA, când a și câștigat trofeul. Șahtior întâlnește însă o expertă a competiției, cu patru trofee de acest gen în palmares.

Villarreal – Liverpool. Drumul cel mai scurt spre Ligă pentru „cormorani”

Câștigarea Europa Leagua a devenit prioritară pentru Liverpool. Cu patru jocuri până la finalul campionatului, „cormoranii” au șanse aproape de zero să termine pe un loc de Liga Campionilor. În schimb, ar putea ajunge în cea mai importantă compeției dacă vor câștiga Europa League, conform noului regulament. Pentru Liverpool urmează o nouă încercare, Villarreal, care a arătat suficientă forță în meciurile cu Napoli și Sparta Praga.

Liverpool pare favorită, după returul incredibil cu Borussia Dortmund, în care a revenit de la 1-3 și a câștigat, însă echipele din Spania au dominat competițiile internaționale în ultimii ani. Jurgen Klopp are însă serioase probleme de lot. Managerul lui Liverpool nu se va putea baza pe Christian Benteke, Emre Can, Joe Gomez, Jordan Henderson, Divock Origi și Danny Ings.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup