Aplaudați legenda! Campioana României, prea mică într-o seară în care pe Olimpico a strălucit Totti. AS Roma – Astra 4-0

Redactor:
Dan Mirea
Aplaudați legenda! Campioana României, prea mică într-o seară în care pe Olimpico a strălucit Totti. AS Roma - Astra 4-0
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Astra a fost învinsă, scor 4-0, de AS Roma în al doilea meci din Europa League, campioana României ocupând ultimul loc al grupei E fără niciun punct după două meciuri.
  • Francesco Totti, care a împlinit 40 de ani în urmă cu câteva zile, a fost decisiv în trei dintre cele patru goluri ale echipei din capitala Italiei.

Astra a avut două ocazii notabile în meci. Nicoară a avut șansa să dezghețe tabela de marcaj, după doar cinci minute, dar fotbalistul campionilor României a fost blocat portarul advers. Balul golurilor a fost deschis de Strootman, în minutul 15, după ce Totti a centrat dintr-o lovitură liberă, fază la care Lung nu a avut replică.

Pe Olimpico, stadionul pe care a pășit în fiecare dintre ultimele 25 de sezoane, Totti s-a distrat cu 11 jucători veniți din altă lume fotbalistică. În minutul 45, legendarul căpitan al Romei a executat în forță o lovitură liberă, Lung nu a făcut decât să respingă în bară, iar pe respingere Fazio a făcut 2-0.

A doua repriză a început la fel de nefericit pentru Astra, după ce fundașul central al oaspeților, Fabricio, și-a introdus mingea în proprie poartă, la o centrare trimisă de Perotti.

Totti și-a încheiat recitalul, în minutul 55, după ce i-a furnizat lui Salah, o pasă de gol, care a zburat peste toată apărarea giurgivenilor. Astra a mai avut câteva zvâcniri, cea mai importantă a lui Alibec, când, scăpat singur cu portarul advers, l-a luat la țintă.

Astfel, situația în Grupa E a Europa League se prezintă în felul următor: Roma (4 puncte), Austria Viena (4 puncte), Viktoria Plzen (2 puncte), Astra (0 puncte).
 

AS Roma – Astra 4-0 (Strootman 15, Fazio 45+2, Fabricio aut. 47, Salah 55)

Echipele de start:  

  • AS Roma: Alisson Becker – Bruno Peres (Florenzi 63), Manolas, Fazio, Juan – Leandro Paredes, Strootman (Gerson 68) – Salah (Nainggolan 57),   Totti, Perotti – Iturbe
  • Astra: Lung – Lazic (D. Niculae 61), Fabricio,   Geraldo,   Morais – Boubacar (Lovin 46), Seto, Săpunaru – Teixeira, Alibec, Nicoară (Budescu 61)

23:56 Final de meci pe Olimpico. Campioana României e îngenuncheată de AS Roma și ajunge la un golaveraj de 2-7 după două meciuri în grupele Europa League.


23:52 Atitudinea Astrei lasă de dorit. Jucătorii lui Șumudică au renunțat la luptă și chiar și la ideea de a marca măcar un gol. Daniel Niculae pleacă la vestiare cu trei minute înaintea finalului. Probabil e vorba despre o accidentare.


23:44 Alibec ratează cea mai mare ocazie a Astrei! Daniel Niculae găsește o pasă foarte bună în spatele defensivei adverse, Alibec scapă singur cu portarul, dar execuția sa e oprită de portarul Romei. Încă șapte minute.


23:41 Am ajuns în minutul 80 și nu ne rămâne decât să-l aplaudăm pe Totti. Astra a căzut psihic, Roma plimbă mingea și a cam luat piciorul de pe accelerație.


23:34 Reprezentarea grafică a golului patru înscris de AS Roma. Alt fotbal față de ce vedem în Liga 1, nu?


23:30 Astrei îi vine foarte greu să mai joace ceva la acest scor. E 4-0 în minutul 68, dar giurgiuvenii încearcă măcar golul de onoare. Chiar și așa, ocaziile întârzie să apară la poarta lui Becker.


23:23 Se trezește și Șumudică, la 4-0. Antrenorul Astrei face două schimbări ofensive și mizează pe Budescu și Daniel Niculae. Ies Lazic și Nicoară, iar Săpunaru va juca în flancul drept al defensivei.


23:17 GOL AS ROMA! Situația devine dezastruoasă pentru campioana României. La 40 de ani, Totti inventează o nouă pasă genială, scoate din joc toată apărarea Astrei, iar Salah nu face decât să pună exteriorul și să trimită mingea pe lângă Silviu Lung. 4-0 în minutul 55 și Roma nu pare că reduce motoarele. Intră Nainggolan.


23:12 GOL AS ROMA! Perotti centrează din flancul stâng, Fabricio intervine nefericit și fostul campion mondial cu Brazilia U20 trimite în propria poartă. Scorul ia proporții, iar Astra ajunge deja la șase goluri încasate într-un meci și 50 de minute în grupele Europa League.


23:07 A început repriza a doua. Șumudică a făcut o schimbare care nu ne convinge. A intrat Lovin, a ieșit Boubacar.


22:52 GOL AS ROMA! Totti execută incredibil o lovitură liberă, Silviu Lung respinge în bară, dar mingea se întoarce în careul mic, de unde Fazio înscrie cu capul. 2-0 la pauză.


22:50 Cam asta e situația cu care se confruntă Alibec. Pe un contraatac rapid, atacantul Astrei s-a văzut ajutat doar de Nicoară într-un duel inegal, cu șapte adversari. Așa, Astra nu are cum să marcheze, iar Șumudică ar face bine să scoată unul dintre închizători.


22:46 Astra are de suferit și din cauza jocului dur al adversarilor. Nicoară și Geraldo Alves se resimt și ei după intrări dure. Am ajuns în minutul 40 și echipa lui Șumudică rămâne cu o singură ocazie de gol, ratată de Nicoară în startul partidei.


22:39 Silviu Lung își ține echipa în viață. Egipteanul Salah are șansa lui 2-0, dar execuția sa e apărată de portarul naționalei. Astra iese cu greu din propria jumătate.


22:34 Teixeira e omul de la care se așteaptă multe în această seară. Portughezul iese pentru prima dată la rampă, trece de Totti și scoate un cartonaș galben pentru legenda Romei. Totul cu prețul unei accidentări care pare destul de serioasă.


22:26 Apărarea îl trădează din nou pe Șumudică, iar cei patru fundași vor avea mult de tras în cele 70 de minute rămase. Alibec e izolat între apărătorii adverși, iar ajutorul primit de la Teixeira și Nicoară e irelevant.


22:20 GOL AS ROMA! Totti centrează excelent din partea dreaptă, Lazic îl scapă din marcaj pe Strootman, iar olandezul apare liber la câțiva metri de poarta lui Lung și înscrie cu o reluare simplă. 1-0 încă din minutul 15, iar misiunea devine și mai grea. Roma e o echipă periculoasă atunci când controlează meciul.


22:11 Ocazie imensă pentru Astra! Alibec vede o gaură în defensiva romană și pasează excelent pe culoar pentru Nicoară, mijlocașul ofensiv încearcă să driblezeze, e închis bine de Becker, iar atunci când se hotărăște să șuteze e blocat. Campioana României începe curajos pe Olimpico!


22:05 A început meciul, iar intențiile Romei par destul de clare încă de la lovitura de start.


21:50 Steaua a obținut primul punct pentru o echipă românescă în grupele Europa League, acum vine rândul Astrei. În ziua în care Roma își sărbătorește idolul, Șumudică merge pe Olimpico cu Alibec, dar fără Budescu și cu Lazic în flancul drept al apărării.


Campioana României funcționează în regim de avarie. Cu un start foarte slab de campionat, Astra Giurgiu a reușit surpriza și s-a calificat în grupele Europa League acolo unde a început cu un pas greșit pierzând cu 3-2 meciul de debut contra celor de la Austria Viena. Pentru ca situația să arate și mai prost, patronul giurgiuvenilor a acceptat să îl vândă rivalei Steaua pe Alibec, cel mai de preț bun de export al Astrei, exact înainte de meciul cu AS Roma.

Marius Șumudică deplasează astfel în capitala Italiei un lot demoralizat, dar unul care are șansa să profite de o conjunctură importantă. Elevii lui Spalletti sunt în plină petrecere în această perioadă, una datorată legendei Francesco Totti. Simbolul lui AS Roma a împlinit 40 de ani și petrecerile vor continua până în apropierea meciului contra românilor. „Întâlnim o forță a Europei cu foarte multe vedete. Vom vedea și componența lotului lor, dar m-am uitat și pe lista cu fotbaliștii care au jucat mai puțin și am văzut jucători consacrați. Sunt profesioniști, probabil vor veni și mulți spectatori în cinstea lui Totti. Vor fi mulți români, am înțeles că au fost cerute cam 3000 de bilete. Sper să jucăm bine, ne vom vinde scump pielea„, a spus Marius Șumudică despre meciul cu italienii.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele