VIDEO Marea haiducie! Dinamo-Hajduk 3-1
Mai să credem că în "Groapă" a fost Steaua, numai că dungile
roş-albastre ale tricourilor lui Hajduk au fost orizontale. Ca şi
jocul croaţilor. Echipa din Split a fost doar o sperietoare, iar
Dinamo a sclipit pe alocuri. Are calificarea la rever acum şi toată
Europa în faţă.
"Câinii" aveau multe de demonstrat. Aveau de arătat că mai au poftă
de fotbal la Dinamo, că pot face orice dacă au în spate tribune
pline şi că şi-au păstrat aplombul european potentat la Liberec. Şi
au folosit minutele de început din plin, trecând peste uzualul
studiu de caz din debutul unui meci cu o echipă necunoscută. După
două ocazii cu Andrei Cristea şi Torje în prim-plan şi după ce
trecuseră un pic peste trei minute de joc, Torje scapă spre poartă
după pasa lui Liviu Ganea, e agăţat în careu, iar "geamănul" său în
alură şi răutate, Andrei Cristea, transformă penalty-ul. Zgomot în
tribune şi emoţii apoi, pentru că Hajduk încearcă logica reacţie de
orgoliu. Curcă scapă însă cu plasa neatinsă, în timp ce în
avanposturi, profitând şi de fragilitatea liniei de fundaşi croată,
"câinii" caută o nouă muşcătură. Iar ea vine cu puţin înainte de
pauză şi de la cine te aştepţi mai puţin. Garat, rămas în faţă după
o fază fixă, împinge mingea scăpată de Subasic în plasă în urma
unui şut al "Prinţului" Cristea.
CLICK AICI PENTRU REZUMATUL PARTIDEI
Expediţia
"Split" nu mai pare un iad
"Câinii" zâmbesc tot mai senin, în timp ce croaţii discută între
ei, parcă neînţelegând cum se poate ca o echipă în faţa căreia
treceau drept favoriţi să le provoace o asemenea seară. Discută şi
după pauză, făcând gesturi dese despre ce şi cum să stea pe teren.
Asta în timp ce la Dinamo nu se vorbeşte mai deloc şi totul se
întâmplă atât de natural, adică şarje veninoase în atac şi uzualele
probleme din defensivă. În aceste condiţii, Dinamo ratează în
continuare ocazii şi mai mari.
Tomasov găseşte însă un călcâi cu care-l întoarce pe Pulhac, după
care trage imparabil, pentru 2-1. Kone aduce apoi izbăvirea unui
3-1 şi Split nu mai pare un oraş în care să mori. Dinamo e acum
favorită, iar cei care s-au grăbit să nu-i treacă pe "câini" pe
lista pretendentelor la titlu trebuie să mototolească hârtia.

"E meritul lui Andone că a ştiut să aşeze jucătorii în
teren, iar Adrian Cristea a făcut diferenţa de la mijloc în
sus"
Cornel Dinu, administrator-delegat Dinamo
Min. 90+4 Final de meci
Min. 90 Croaţii "bâlbăie" o minge în propriul careu, în urma unui corner de pe dreapta, însă oaspeţii resping in-extremis de pe linia porţii
Min. 87 ii Brkljaca primeşte "galben" pentru fault asupra lui Georgian Păun
Min. 80 Strimic trimite un vole periculos care loveşte transversala, defensiva lui Dinamo este depăşită, dar şutul lui Tomasov trece pe lângă poarta goală
Min. 79 Liviu Ganea îşi încearcă forţa şutului de la 25 metri lateral stânga, dar vole-ul său trece mult peste
Min. 77 Andrei Cristea îi lasă locul lui Georgian Păun
Min. 71 ii Kone este avertizat
Min. 70 GOOOL DINAMO! Djakaridja Kone expediază o "bombă" sub transversala lui Subasic, la finele unei acţiuni de atac desenate foarte bine de elevii lui Andone
Min. 64 GOL HAJDUK SPLIT! Tomasov pivotează pe lângă Pulhac şi-l "execută" pe Curcă cu un şut la colţul lung
Min. 63 Subasic îşi mai spală din păcate şi respinge incredibil din vinclul colţului lung după un trasor al lui Adrian Cristea din 35 metri
Min. 58 Andrei Cristea centrează periculos în faţa porţii, Liviu Ganea încearcă o deviere spectaculoasă, dar balonul ocoleşte milimetric colţul lung
Min. 58 N'Doye trage din prima, în forţă, dar pe centrul porţii. Subasic reţine uşor
Min. 56 N'Doye execută puţin pe lângă lovitura liberă
Min. 55 ii Vejic primeşte cartonaş galben pentru un fault asupra lui Adrian Cristea
Min. 54 Schimbare la Dinamo: Torje părăseşte terenul; în locul său intră Cătălin Munteanu
Min. 52 Acţiune halucinantă la poarta lui Hajduk.Croaţii scapă fără gol primit după trei încercări nereuşite ale "câinilor" de a marca
Min. 50 Sharbini încearcă o execuţie înşelătoare direct pe poartă, din apropierea liniei de fund - banda stângă, dar Curcă intervine încă o dată foarte bine
Min. 49 Unul dintre fundaşii croaţi greşeşte respingerea, Torje urmăreşte balonul, dar portarul lui Hajduk Split iese inspirat şi linişteşte faza
Min. 46 Tomasov intră în locul lui Oremus
Min. 46 Start în actul secund!
Min. 45+3 Final de primă repriză
Min. 45+1 ii Buljat este avertizat pentru un fault din spate asupra lui Andrei Cristea
Min. 45 Ibricic îl încearcă pe Curcă cu un vole de colţul scurt, dar portarul dinamovist este la post
Min. 44 Ljubicic părăseşte terenul. În locul său intră Brkljaca
Min. 41 ii Pulhac primeşte cartonaş galben pentru că a ieşit din zid inainte de fluierul arbitrului
Min. 40 GOOOOL DINAMO! Adrian Cristea trage puternic pe colţul scurt, Subasic gafează şi scapă balonul din braţe, iar Garat îndeplineşte o simplă formalitate
Min. 36 N'Doye rămâne singur la 16 metri-central, dar acţiunea este oprită de arbitri pentru off-side
Min. 36 Pulhac centrează periculos de pe stânga, iar portarul croat respinge în corner pentru mai multă siguranţă
Min. 34 ii Gabi Torje primeşte şi el un "galben"
Min. 29 ii Oremus este avertizat pentru proteste
Min. 28 Ibricic expediază o "torpilă" din 25 metri lateral dreapta, iar Curcă respinge senzaţional din vinclu
Min. 27 Croaţii ratează o mare ocazie, Sharbini trimiţând pe lângă din 6 metri, deşi avea poarta goală
Min. 25 ii N'Doye este avertizat pentru un fault la mijlocul terenului
Min. 21 Andrei Cristea reia din prima, din 7 metri, în urma unui corner de pe dreapta, dar şutul dinamovistului este mult peste
Min. 18 Ibricic rămâne singur cu Curcă la 11 metri lateral stânga, dar portarul "câinilor" respinge incredibil. Prima mare ocazie a croaţilor.
Min. 16 Strinic protejează bine în faţa lui
Torje şi obţine posesia după ce dinamovistul faultează în
atac
Min. 13 Garat respinge în corner o centrare periculoasă a oaspeţilor
Min. 11 Homei încearcă să pătrundă pe banda dreaptă, dar fundaşul dinamovist faultează în atac
Min. 6 GOOOL DINAMO! Andrei Cristea execută impecabil lovitura de la 11 metri
Min. 5 Torje pleacă din nou dintre stopperii adeverşi, portarul croat faultează, iar arbitrul englez acordă penalty şi cartonaş galben pentru Subasic
Min. 4 Goalkeeper-ul croaţilor se opune incredibil din nou la execuţia aceluiaşi Torje. Dinamo începe în forţă partida
Min. 2 Torje trage periculos spre colţul lung, dar portarul croat se opune providenţial
Min. 2 Liviu Ganea este fautat în banda stângă
Min. 1 A început partida! Croaţii au lovitura de start
Ioan Andone a decis în privinţa echipei pe care o va trimite în teren în partida cu Hajduk. ProSport a anticipat corect încă o dată echipa de start a "câinilor":
Dinamo: Curcă - Homei, Scarlatache, Garat, Pulhac - Kone, N'Doye - Torje, Adrian Cristea, L. Ganea - Andrei Cristea
Rezerve: Bălgrădean, Diabate, Rus, C. Munteanu, Păun, Vranjkovic, Mărgăritescu
Hajduk Split: Subasic - Rezic, Maloca, Buljat, Strinic -
Ljubicic, Vejic, Andric - Oremus, Iibricic, Anan
Sharbini
Rezerve: Radosevic, Ahmad Sharbini, Tomasov, Jozinovic, Buljat,
Brkljaca, Trebotic
Partida e LIVE pe PRO TV, de la 21:00

Marea haiducie! Dinamo-Hajduk 3-1! VIDEO



















Eu cred ca Dinamo poate da un gol sau chiar doua si cred in calificarea lui Dinamo.
Mi-as dori ca in grupe sa joace cu o echipa din Anglia,nu as putea rata un asemenea meci.
HAI DINAMO!!!
colectie originala DSquared2 numai la !!! www.DSquared2.wgz.ro !!! si id: galeriadehaine
colectie originala DSquared2 numai la !!! www.DSquared2.wgz.ro !!! si id: galeriadehaine
colectie originala DSquared2 numai la !!! www.DSquared2.wgz.ro !!! si id: galeriadehaine
am asistat la cea mai slaba prestatie a unei echipe croate la nivel de cluburi. e drept ca la ei doar nationala e baza dar chiar si asa daca jocul unei vicecampioane e cel pe care l-a prestat aseara Hajduk atunci vai de fotbal. Dinamo mi s-a parut destul de vulnerabila in profida victoriei; o echipa cu o defensiva organizata si cu un joc foarte bun la presing poate oricand sa anuleze elanul ofensiv al dinamovistilor
cum am jucat aseara nu trebuie sa ne facem probleme.
Jocul care a revolutionat fotbalul online.Acuma ai sansa sa te afirmi alaturi de zeci de mii de manageri de fotbal din intreaga lume.Creeza-ti echipa,fa transferuri,imbunatateste-ti stadionul,angajeaza antrenori secunzi,alege tactica si alte numeroase evenimente!Inscrie-te aici, 20 de secunde iti ia!(copiaza linkul intr-o noua pagina web) :
m anagerleague.com/index.pl?ref=196027 (sterge spatiul liber)
apa de ploaie , foc de paie , si sa ne pupati la coooaaaiiieee. forza steaua
@Ruxxy-Campina: gresit, nu Hajduk a jucat slab ci DINAMO a jucat bine!
dinamo se califica si merge mai departe hai dinamo
As vrea sa se califice dinamo, deoarece ar aduce puncte la coeficientul romaniei !!!
Dar nu am pretentii neaparat la victorie, si daca hajuk va invinge cu 1-0 tot dinamo va merge mai departe !!!
Oricum...Va doresc succes dinamovistilor !!!