"Dolha este un portar slab, n-are valoare de Dinamo! Sper ca acţionarii să intervină!"
Giovani Becali, omul care controlează prin firma sa de impresariat majoritatea fotbaliştilor din "Ştefan cel Mare", a urmărit şi el la Atena partida Panathinaikos - Dinamo. Fostul agent FIFA şi preşedinte al "câinilor" a fost invitatul acţionarilor dinamovişti, vizionând meciul din imediata apropiere a lui Gigi Neţoiu şi a oficialilor Nicolae Badea şi Cristi Borcea. Giovani consideră că scorul final al partidei e prea dur şi spune că formaţia "roş-albă" putea obţine mai mult în această seară.
"În afară ce Cisse şi jucătorul cu numărul 11, care a intrat în repriza a doua, Panathinaikos nu are valori. Dinamo are invidualităţi mai bune. Am avut două "transversale", ocazii. Antrenorul a avut inspiraţia în repriza a doua să-l introducă pe Adrian Cristea, care a făcut cea mai bună repriză din acest tur. A fost off-side la golul doi al grecilor, dar nu mai are importanţă acum. Diferenţa e cam mare. Dacă Niculescu marca pentru 1-1, nu se mai întâmpla faza de la golul doi al grecilor. Sau dacă şutul lui Tamaş nu era deviat în bară. Greşeala lui Dolha nu are nicio importanţă. Toată lumea ştie că el e un portar de moral, slab, care nu are valoare de Dinamo. E clar că sunt acolo doi portari mai buni decât Dolha. Şi Matache, şi Curcă. Eu le-am spus asta şi acţionarilor, dar nu au nicio influenţă asupra antrenorului. Sper ca măcar acum ei să intervină şi să îi impună antrenorului să facă disciplină. Pentru dinamovişti nu sunt oferte concrete până acum. Vom vedea ce se va întâmpla şi cu Tamaş, dar eu cred că Dinamo are nevoie de el şi în retur", a declarat Giovani Becali la gsptv.
Dinamo Bucureşti a ratat calificarea în 16-imile Ligii Europa, fiind învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-0 (0-0), de formaţia elenă Panathinaikos Atena, în etapa a VI-a, ultima a grupei F a competiţiei.
- Stiri comentate in ultimele 24H
-
Porumboiu, atac total: "Campionatul e trucat de 20 de ani! 5 jucători ai CFR-ului au recunoscut că au participat la blaturi!" Aranjamentele din mijlocul pădurii Astăzi, 08:27162
-
Oltenii strigă "FURT CALIFICAT"! FOTO Cum a pierdut Craiova doi jucători de milioane: "Dinamo i-a declarat liberi, Dinamo i-a luat" Ieri, 21:1489
-
Lovitură pentru Walter! "LUPUL" singuratic: Fotbaliştii i-au întors spatele şi REFUZĂ să meargă la Petrolul! Lista celor care nu vor să părăsească pe "U"! Astăzi, 09:5384
-
Bursa transferurilor! ProSport îţi prezintă cele mai tari mutări din Liga 1: patru noi jucători la Steaua! Dinamo se întăreşte cu un străin care joacă de 5 ani în România Ieri, 17:1466
-
Borcea joacă tare: îi pune pe masă lui Bonetti patru transferuri! Cine este ultimul venit şi cu ce antrenor îl ameninţă pe italian dacă nu merge în grupele EL Ieri, 18:3752

"Dolha e un portar slab, n-are valoare de Dinamo! Sper ca acţionarii să intervină!"


















