A dat cu pumnu-n masă la pauză: „A fost un discurs mai dur!”. Dică explică modul în care a reușit să transforme echipa. Ce spune despre Man și cum se face scut pentru Gnohere

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Dan Mirea
A dat cu pumnu-n masă la pauză:
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB a obținut a doua victorie a Grupei G din Europa League, scor 2-1 împotriva celor de la Lugani. Antrenorul vicecampioanei României, Nicolae Dică, a analizat victoria din Elveția.

Deși a câștigat cu 2-1, FCSB a marcat ambele goluri în a doua repriză, iar Nicolae Dică a recunoscut că echipa a arătat foarte rău în prima repriză, dar lucrurile s-au schimbat total după ieșirea de la cabine: „Am obținut trei puncte foarte grele, știam și am spus că ne așteaptă un meci foarte greu. Știam că vor fi agresivi, că vor face presing, iar asta s-a întâmplat. Prima repriză a fost una dintre cele mai slabe de când am venit eu, dar în partea a doua am reușit să avem posesie și ocazii, am întors rezultatul și acesta e un lucru bun, care-mi dă speranțe. Poate am intrat puțin relaxați, chiar dacă le-am spus că sunt agresivi și vor juca altfel decât în campionat. După pauză, s-a schimbat totul și am fost acea echipă pe care eu o antrenez.

A fost un discurs mai dur la pauză, dar e important că băieții au înțeles și au avut agresivitate și să țină de minge. Ei aglomerau foarte mult zona centrală, dar fundașii noștri laterali au participat la faza ofensivă, așa am marcat golul al doilea. Sunt lucruri care se întâmplă la foarte puține echipe din Europa”, a declarat Dică la PRO X. 

Antrenorul FCSB-ului a avut și un remarcat. Dennis Man, fotbalistul introdus după pauză a avut o contribuție decisivă după ce a pasat la primul gol al echipei sale: „La pauză l-am schimbat pe Ovidiu Popescu cu Man pentru a putea ține mai multe de minge în ultimii 30 de metri. Man a intrat foarte bine, a făcut o partidă bună, e un tânăr de viitor și, cu siguranță, în scurt timp va fi un jucător și pentru echipa națională”

Gnohere, cel care ar fi trebuit să-l facă uitat pe Alibec, nu s-a lipit la gol și a fost scuzat de Dică: „Gnohere s-a dăruit, a încercat să-și ajute echipa cât a putut de mult, nu trebuie să căutăm țapi ispășitori. Câștigăm și pierdem cu toții. Suntem pe primul loc în acest moment, dar Beer Sheva și Plzen sunt echipe foarte puternice și vom avea meciuri grele. Beer Sheva e foarte ofensivă pe teren propriu, unde vin foarte mulți fani, dar sper ca la ora meciului să fim într-o formă bună”, a adăugat Dică. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup