Cum e să-l ai antrenor pe Boloni! Au povestit jucătorii: „De fapt, suntem băieți răi, nu-i așa?”

Cum e să-l ai antrenor pe Boloni! Au povestit jucătorii:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorii lui Antwerp Geoffry Hairemans și Jelle Van Damme au explicat cum e să lucrezi cu Ladislau Boloni, antrenorul ce e pe banca echipei belgiene din 2017.

„Nu este mereu în contact cu jucătorii, dar trece din când în când printre noi și face câte o glumă! Uneori, ne face să credem că noi suntem cei care hotărâm, fiindcă discută cu noi, dar el știe unde vrea să ajungă. Asta nu înseamnă că îi spunem cum trebuie să jucăm”, a spus Hairemans, conform celor de la Sport/Foot Magazine.

„Vine totuși de multe ori să spună ce gândește. Dacă e nevoie de asta? Nu știu. Toți antrenorii sunt diferiți. Unii sunt mai sociabili, alții mai reci. Noi facem ce are el în minte, e un lucru pe care trebuie să-l acceptăm și să-l respectăm. Uneori e simplu, alteori nu”, a declarat și Van Damme.

Apoi, a continuat: „În sezonul trecut, când lucrurile mergeau prost, ne cerea totuși ceva mai mult părerea…Am cunoscut antrenori care se sfătuiau cu grupul și asta îmi plăcea. Trăgeam toți în aceeași direcție. Degeaba un tehnician are în minte un sistem, dacă grupul e de părere că lucrurile nu merg, el trebuie să-i poată asculta pe jucători”.

Antwerp e neînvinsă în campionat, fiind pe locul trei în clasament, după șapte etape, cu un bilanț de trei victorii și trei remize. „Avem o bancă de rezerve ce poate face diferența, iar pentru mine asta e un lucru esențial fiindcă nimeni nu e sigur de locul de titular. Luptăm până la capăt. Și-n meciul cu Anderlecht (n.red. 1-1) am alergat, am presat, nu am renunțat niciodată și am luat un punct. De fapt, suntem băieți răi, nu-i așa?”, a mai spus Van Damme.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele