„Voi ați ajuns deja în finală. Voi ați și câștigat. Voi aduceți trofeul… Sunteți atât de aroganți!” Cine a avut curajul să îi mustre pe cei care au inventat fotbalul

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Entuziasmul englezilor care așteaptă un nou trofeu la Cupa Mondială de fotbal după primul și unicul triumf din 1966 l-a scos din minți pe fostul mare jucător de tenis, Goran Ivanisevic.

Anglia va avea mereu un loc aparte în inima uriașului croat (1,93 m), având în vedere faptul că singura sa victorie în turneele de Mare Șlem a venit pe pământ englez, la Wimbledon, în 2001. Ivanisevic a scris istorie, cu succesul său din finală, 6-3, 3-6, 6-3, 2-6, 9-7 în fața lui Pat Rafter, devenind primul jucător beneficiar de wildcard care ridică trofeul într-un turneu de Mare Șlem.

Ivanisevic a răbufnit înaintea semifinalei pe care Anglia o va disputa, miercuri, împotriva Croației sale natale. „Fanii englezi sunt atât de aroganți când spun că fotbalul revine acasă (n.r. – referire la motto-ul adoptat de suporteri, dar și de oficialii echipei, pentru a susține cursa naționalei lui Gareth Southgate spre trofeu). Sper să nu pierdem în fața Angliei, pentru că voi ați ajuns deja în finală. Voi ați și câștigat. Voi aduceți trofeul… Sunteți atât de aroganți. Sunteți cei mai buni. Sunteți frumoși. Cu siguranță veți reveni acasă, dar sper că fără trofeu„, a declarat Ivanisevic pentru BBC.

Planul lui Ivanisevic este clar: își dorește ca, miercuri, elevul său Milos Raonic să încheie rapid meciul din sferturile turneului de la Wimbledon cu John Isner, înainte de ora locală 19:00, pentru a putea urmări mai apoi meciul decisiv de la Campionatul Mondial de Fotbal, Rusia 2018, dintre Anglia și Croația.

  • Progranul creionat de organizatorii de la Wimbledon nu îl ajută însă prea mult pe Goran Ivanisevic. Milos Raonic (#13) – John Isner (#9) este al doilea meci programat pe Terenul 1, care va începe după finalizarea sfertului dintre Roger Federer (#1) și Kevin Anderson (#8). Cele două meciuri de maimum cinci seturi ar trebuie să se încheie cel mul șase ore pentru ca Ivanisevic să vadă liniștit semifinala Anglia – Croația.
  • Pe Terenul Central se dă start joc la ora 15:00 și se joacă, în ordine, meciurile Novak Djokovic (#12) – Kei Nishikori (#24) și Rafael Nadal (#2) – Juan Martin del Potro (#5),
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…