Probleme cu mingea de la Cupa Mondială? După ultimele gafe, un mare portar reacționează dur: „Inventăm baloane, iar portarii trebuie să ghicească traiectorii. Spectacolul se caută prin alte metode”

Redactor:
Dan Mirea
Probleme cu mingea de la Cupa Mondială? După ultimele gafe, un mare portar reacționează dur:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cupa Mondială din Rusia a avut, până în faza semifinalelor, și multe momente în care unii dintre cei mai buni portari ai lumii au gafat inexplicabil. Evident, totul a condus în direcția unei discuții despre mingea oficială a turneului, una pe care portarii o văd complet nepotrivită pentru postul lor. Primul semnal de alarmă a fost tras încă de la amicalele care au precedat turneul final.

După meciul dintre Spania și Germania, portarii ambelor naționale au criticat noua creație Adidas. „Face lucruri ciudate, zboară cu o traiectorie imprevizibilă, cred că mai e loc de îmbunătățiri. Pariez cât vreți voi că vom vedea cel puțin 35 de goluri de la distanță în Rusia pentru că e imposibil să anticipezi traiectoria”, spunea David De Gea. Acesta era completat de Ter Stegen, portarul Barcelonei completând că: „Mingea putea să fie mai bună, se mișcă foarte mult în aer. Trebuie să ne obișnuim, nu e ca și cum avem altă opțiune„.

A venit Mondialul, au venit și gafele, iar ultima dintre ele a produs o nouă reacție dură. Fernando Muslera a scăpat mingea în propria poartă în meciul Franța – Uruguay, la un șut nu tocmai periculos al lui Antoine Griezmann. A fost momentul în care Pepe Reina a reacționat spunând că: „Continuăm să inventăm baloane, iar portarii trebuie să intuiască sau să ghicească traiectorii. Spectacolul se caută prin alte metode„. 

Mingea oficială a Cupei Mondiale din Rusia este Adidas Telstar 18. Dezvăluită oficial într-o ceremonie organizată la finalul lui 2017 în prezența lui Lionel Messi, mingea are un nume care sugerează clar intențiile producătorului. „Telstar” este o combinație între cuvintele „television” și „star”, fapt care trădează dorința de spectacol.

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup