Prima demisie după un Mondial ratat! OFICIAL | Federația a anunțat despărțirea de selecționerul care a dezamăgit în Rusia

Prima demisie după un Mondial ratat! OFICIAL | Federația a anunțat despărțirea de selecționerul care a dezamăgit în Rusia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Parcursul dezastruos al Egiptului la Cupa Mondială l-a făcut pe Hector Raul Cuper (62 de ani) să-și dea demisia din poziția de selecționer al naționalei lui Mohamed Salah.

Egiptenii au venit cu mari speranțe în Rusia, alimentate de sezonul fabulos al lui Mohamed Salah, dar experiența lor în Grupa A de la turneul final s-a dovedit una nefastă. La revenirea la Cupa Mondială după 28 de ani de absență, africanii au pierdut toate cele trei meciuri (0-1 cu Uruguay, 1-3 cu Rusia și 1-2 cu Arabia Saudită) și, deși erau văzuți drept rivalii rușilor la locul al doilea, au terminat grupa pe ultimul loc.

Iar contraperformanța a dus la plecarea omului care a stat în spatele performanțelor bune din ultimii ani, Hector Raul Cuper și conducătorii fotbalului egiptean ajungând la concluzia că e mai bine să se despartă, la trei ani de la numirea sud-americanului pe banca tehnică: „Am avut o întâlnire după întoarcerea din Rusia și întreg board-ul a decis să-i spunem la revedere lui Hector Cuper și staff-ului său tehnic. Îi apreciem munca, mai ales că ne-ai calificat în finala Cupei Africii pe Națiuni după trei ani de absențe și ne-a dus la Cupa Mondială după 28 de ani de absență”, a anunțat Federația Egipteană de Fotbal.

Venit în mai 2015, Hector Raul Cuper a condus Egiptul spre finala Cupei Africii pe Națiuni în 2017 și a stat pe bancă în 38 de meciuri, câștigând 20 dintre ele.

Fostul antrenor de la Valencia, Inter și Parma nu se afla la prima experiență că selecționer, el pregătind și Georgia între august 2008 și octombrie 2009.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen