Mourinho anticipează o luptă crâncenă în Anglia: „Van Gaal a fost cel mai bun antrenor de la Mondiale”. Topul managerului lui Chelsea

Redactor:
Robert ZANFIR
Mourinho anticipează o luptă crâncenă în Anglia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

A plecat la Mondiale cu gândul reconstrucției unei echipe care își atinsese vârful de formă în finala de acum patru ani, pierdută în fața Spaniei (0-1), dar a ajuns până în pragul ultimului act. Louis Van Gaal și-a dovedit încă o dată valoarea uriașă ca antrenor și a pus mâna pe medalia de bronz după victoria din finala mică, 3-0 cu Brazilia.

Van Gaal este acum cu gândul la noua lui echipă: o va prelua din mers pe Manchester United, deși englezii i-au propus chiar și o perioadă de vacanță după turneul final din Brazilia. Chiar dacă „diavolii” au terminat ultimul sezon abia pe locul 7, Jose Mourinho anticipează o luptă crâncenă cu rivala din Manchester.

Managerul lui Chelsea recunoaște valoarea olandezului și spune că acesta a fost cel mai bun antrenor de la Mondiale, deși a avut de înfruntat rivali cu o experiență enormă, precum Scolari. „Van Gaal a fost cel mai bun antrenor de la Mondiale”, crede The Special One.

Presa din Spania a speculat asupra faptului că Mourinho ar putea prelua naționala Braziliei, în încercarea sud-americanilor de a reface imaginea stricată după eșecul răsunător de la CM 2014. Portughezul nu se gândește însă să renunțe acum la Chelsea, dar ține să îi remarce pe câțiva dintre tehnicienii de la World Cup.

Halilhodzic (Algeria), Herrera (Mexic), Sampaoli (Chile), Jorge Luis Pinto (Costa Rica), Klinsmann (SUA), Jose Pekerman (Columbia) sunt în topul preferințelor antrenorului lui Chelsea. „Toți au fost fantastici. Dar, dacă ar fi să aleg unul, pentru că eu cred că a făcut o muncă incredibilă, acela ar fi Louis Van Gaal”, a mai spus Jose Mourinho.

Portughezul are și un jucător preferat la acest Mondial. Paul Pogba l-a impresionat, deși mijlocașul lui Juventus și al Frantei nu a reușit să își pună amprenta asupra turneului final.

Ajax, Barcelona, AZ Alkmaar, Bayern Munchen sunt câteva dintre echipele antrenate de Van Gaal de-a lungul carierei.

62 de ani are actualul manager al lui Manchester United

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…