Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la

Proba VIDEO există în alte sporturi, nu şi în fotbal! În epoca de piatră

Dezbaterea privind utilizarea probei video în fotbal este refuzată cu obstinaţie de FIFA, deşi rezultatele sferturilor de finală de duminică ale Cupei Mondiale au fost viciate de arbitraj. Germania - Anglia s-a terminat 4-1, dar după ce la 2-1 englezilor nu le-a fost acordat un gol perfect valabil. Câteva ore mai târziu, Argentina - Mexic s-a încheiat 3-1, însă după ce primul gol al învingătorilor a fost înscris dintr-un ofsaid clar.

Tehnologia video a fost deja implementată în mai multe sporturi, inclusiv de echipă: fotbal american, hochei, rugby, baseball, tenis, cricket, chiar şi baschet. Fazele litigioase pot fi astfel "contestate", iar pe baza probei video se ia, de către arbitri, decizia corectă. FIFA şi International Board, forul care guvernează legile de joc ale fotbalului, rămân însă conservatoare, în ciuda erorilor evidente, care au avut ca efect, şi la această Cupă Mondială, vicierea rezultatelor.

PRO

Golul lui Lampard din Germania - Anglia 4-1, neacordat la 2-1, deşi mingea depăşise cu mult linia porţii, este un "clasic" al erorilor de arbitraj care pot fi corectate lesne cu ajutorul tehnologiei video.

David Cameron, prim-ministrul britanic, a sintetizat cel mai bine opinia curentului care susţine "legiferarea" probei video: "Cred că folosirea tehnologiei în sport este un bonus. Eu unul urmăresc cricketul şi tenisul şi consider că este un lucru foarte bun. Poate că ar fi timpul ca şi fotbalul să ia în considerare aşa ceva".

Eliminarea erorii umane şi precedentul legat de implementarea cu succes a probei video în celelalte sporturi devin argumentele curentului "revoluţionar".

CONTRA

Nu mai departe de luna martie, FIFA şi International Board au refuzat adoptarea probei video, măsură întâmpinată cu ostilitate mai ales de oficialii din Marea Britanie.

Argumentele forului lui Blatter există: tehnologia ar lua pentru sine o bună parte din autoritatea arbitrului, "elementul uman din fotbal este văzut ca o oglindă a vieţii înseşi", aşa că erorile arbitrului fac parte din joc exact ca greşelile jucătorilor, iar proba video poate fi folosită doar pentru sancţiuni disciplinare ulterioare partidei.

În 2007, FIFA a autorizat testarea a două sisteme, primul legat de implementarea unui cip în minge, iar al doilea constând într-o versiune a celebrului Hawk-Eye din tenis, pentru a se decide dacă balonul depăşeşte sau nu linia de poartă.

"Haideţi să lăsăm fotbalul aşa cum este, chiar şi cu greşeli", a lămurit însă imediat situaţia Sepp Blatter.

Suporterii adoră să dezbată orice incident din fotbal. Este parte a naturii umane a sportului
Sepp Blatter, preşedinte FIFA

E incredibil! În plin avânt tehnologic, când putem avea şi cinci arbitri, nu suntem în stare să acordăm un gol valabil
Fabio Capello, selecţioner Anglia

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 0 comentarii
Comentează
  • fotbalul este un sport UMAN care se joaca intre OAMENI! deci se accepta greselile neintentionate... din pacate nationalei Romaniei i-o fost furata cel putin o calificare (vezi urs mayer)... asta e... cum zicea cineva mai jos, daca nu s-ar fi validat golul Romaniei nu scria nici pwola de faza asta inafara de presa romana. ce ma bucur ca o plecat fitosii de englezi acasa... rooney saracu ii pe nicaieri...

  • @mrn:

    si sa le puna un bec rosu in cap :)) cand e rosu inseamna ca e offside :))) ai dreptate cateva reguli trebuiesc schimbate, sa scoata offside-ul, macar sa incerce sa vade ce se intampla.

  • @ucj:

    pai din pacate acest principiu de "greseli umane" dezvolta coruptia in fotbal. Nu ai de unde sa stii ca o greseala a fost umana, sau intentionata! Eu daca dau cu masina peste tine, din greseala umana, tu nu ar trebui sa fii suparat,daca scapi cu viata, insa eu sunt judecat si condamnat! Acestea nu sunt greseli umane, sunt incompetente! Acei arbitri nu-si fac treaba cum trebuie! De ce trebuie sa spunem mereu "din pacate"? FIFA trebuie sa faca ceva pt a stopa aceste greseli!

  • @ucj:

    esti "utist" fraier.... oops! am facut o "greseala umana" si te-am facut "utist"!

  • Da,e trist sa citesc prostiile oamenilor...parca rugbi se joaca intre animale,si de fapt e un joc inuman...si unde mai e si dreptatea?Ma mir sa vad ce fosile vii conduc fotbalul mondial....cred ca au si motive intemeiate s-o tzina tot asa....ca prostii de rand...Daca ne uitam la noi cine ne conduce fotbalul...niste incompetenti...de aia ce sa mai zicem?

  • oamenilor intelegeti orice om poate sa faca greseli daca sunt romanii pshiopati si se gandesc doar la furaciuni...la mondiale Anglia a fost furata nu?Mexi si ea nu?Sunt niste porci arbritrii si au luat mita fara numar de la Blatter si Clinton.Incetati si uitati-va la fotbal.O sa ajungem in liga a 3-a cu camere video?Fotbalul e un sport intre oameni care trebuie sa raman intre oameni.Camerele video vor ajuta doar sa incetineasca jocul deja slabit de super-tactica lui Mourinho.Ati vrut tactica,aveti nene tactica...1,7 goluri la mondiale medie pe meci bravo.Daca si Brazilia a ajuns sa joace la rezultat ne indreptam spre ceva urat
    Stima

    suporter Steaua Bucuresti
  • @ucj - vad ca zici de Urs Meier. Tu macar ai vazut meciul ala sau stii ca "i-a furat" Urs Maier din ce ti-au povestit prietenii? Eu cred ca a doua varianta e cea corecta.

  • @andrei:

    dupa mintea ta si acum trebuia sa mancam carne cruda si sa locuim in pesteri sau scorburi de copac! Daca au gresit sa plateasca, daca au gresit intentionat sa ajunga in puscarie! Echipele dezavantajate trebuie sa aiba dreptul de a cere despagubiri materiale, sa poata sa-i dea in judecata pe arbitri care gresesc sau pe jucatorii ce simuleaza pt asi creia avantaje... Cand un club va cere daune de cateva sute de mii de euro unui arbitru, vor avea astia ochi si la ceafa! Sa vezi ce li se dezvolta vederea si auzul

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
154
84
82
72
72
BusinessMagazin.ro
Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTOCele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO

Unele meserii vor dispărea în următorii zece ani, dar tehnologia pare să nu îi afecteze pe cei cu studii în...

Fotografiile fabuloase ale National Geographic – GALERIE FOTO
10 locuri de pe planetă pe care trebuie neapărat să le vezi II –...
CSID.ro
3 moduri unice prin care îţi stimulezi libidoul (21:00)3 moduri unice prin care îţi stimulezi libidoul (21:00)

Toate cuplurile întâmpină, după un anumit timp, problema: când libidou nu e, nimic nu e. Şi, inevitabil, încep...

Oare copilul meu are nevoie de vitamine? (21:00)
Învaţă de la vedete cum să fii "pastelată" sezonul acesta (08:03)
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Loto 6 din 49, 24 mai 2012: Iată numerele câştigatoare!
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în vie”Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în vie”

A devenit celebră după ce a apărut pe internet un filmuleţ XXX cu ea şi fostul iubit, Martín Vari, făcând sex...

Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
A şocat pe covorul roşu. Ceva odios se vedea dintre picioarele ei
Sexgen.ro
6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal

Afla cum sa-ti faci aventurile anale placute. Exista anumite lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal...

Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Cum îţi dai seama dacă eşti lesbiană sau bisexuală?
Showbiz.ro
Momente magiceMomente magice

Cum putem să ne bucurăm altfel decât admirând o colecţie de fete apetisante?

Rihanna a făcut sex cu Justin Bieber?
Poze excitante de la Eros Show 2012!
Descopera.ro

				
				Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord				
			Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord

Bărbaţii care îşi înşeală soţiile au un risc de apariţia a atacului de inimă...

Top 10 specii noi ale anului 2012 (FOTO/VIDEO)
Yves Rossy - omul care s-a visat pasăre
Tare.ro

				
				Prea tarziu... s-a vazut! (00:10)				
			Prea tarziu... s-a vazut! (00:10)

 I s-a desfacut slipul chiar cand era pe scena

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie