Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la

Low rămâne optimist: "Nu am niciun dubiu, mergem în optimi"

Germania s-a trezit dintr-un vis frumos. După succesul categoric cu Australia, scor 4-0, nemţii au fost răpuşi, azi, de Serbia, scor 1-0, într-un meci în care Klose a fost eliminat şi Podolski a ratat un penalty.

Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, este dezamăgit de rezultat, dar rămâne încrezător în şansele de calificare, mai ales că "Die Mannschaft" are marele avantaj al golaverajului, pentru moment.

"Am avut multe probleme azi, două cartonaşe galbene şi apoi roşu pentru Klose, multe ocazii ratate, şi în plus un penalti ratat. În prima repriză, am încercat să practicăm acelaşi joc din partida cu Australia, iar, în partea secundă, jucătorii mei au avut curaj, deşi erau 10 contra 11. Speram într-o remiză, am avut multe ocazii, însă din păcate nu am reuşit să le fructificăm. Însă, nu am niciun dubiu că ne vom califica mai departe. Suntem dezamăgiţi, dar avem voinţa de a merge în optimi", a spus Joachim Low.

Podolski: "Îmi asum greşeala"

Podolski şi-a făcut mea culpa pentru penalty-ul ratat şi regretă că s-a pierdut o bună oportunitate în perspectiva calificării în fazele eliminatorii.

"A fost vina mea că am ratat acel penalti. Trebuie să-mi asum greşeala. Această înfrângere este foarte amară, am fi putut face un pas mare spre optimi", a spus jucătorul.

"Nu am început meciul la fel de bine ca în întâlnirea cu Australia. Excluderea lui Klose a fost foarte severă. La acea fază, toţi spectatorii îşi pot face o idee. În zece meciul devenea greu şi am şi luat acel gol idiot imediat după faza eliminării"
Philipp Lahm, căpitanul Germaniei

CLICK AICI PENTRU A VEDEA GOLUL LUI MILAN JOVANOVIC ÎN FORMAT 3D

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 14 comentarii
Comentează
  • Germania plateste pt toata europa...si pt voi tembelilor.Voi nu ati intrat in Africa fiindca nu ati primit viza...Pana si pe africani saraci i-ati fura. De aceea * si stati acasa ca prostii !!!

  • Daca era un asemenea arbitru la un joc al romanilor ati fi comentat 15 ani de acum incolo.

  • Germana a practicat un joc destul de bun in comparatie cu Serbia care mai ales dupa golul dat s-au retras. Greseala a fost a antrenorului care a facut gresit schimbarile care trebuia sa-l inlocuiasca pe Podolski si sa il lase pe Ozil pe partea stanga. Nu inteleg de ce Kiessling este lasat pe banca iar Gomez este folosit desi nu este in forma. Germania are un lot valoros si cred ca poate sa ajunga in finala sau chiar sa castige.

  • da' ma bine,a jucat Germania nu stiu cum,dar tot Serbia a luat 3 puncte :))))))))))) .asa ca mars.

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
154
83
82
72
69
BusinessMagazin.ro
Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTOCele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO

Unele meserii vor dispărea în următorii zece ani, dar tehnologia pare să nu îi afecteze pe cei cu studii în...

Fotografiile fabuloase ale National Geographic – GALERIE FOTO
10 locuri de pe planetă pe care trebuie neapărat să le vezi II –...
CSID.ro
3 moduri unice prin care îţi stimulezi libidoul (21:00)3 moduri unice prin care îţi stimulezi libidoul (21:00)

Toate cuplurile întâmpină, după un anumit timp, problema: când libidou nu e, nimic nu e. Şi, inevitabil, încep...

Oare copilul meu are nevoie de vitamine? (21:00)
Învaţă de la vedete cum să fii "pastelată" sezonul acesta (08:03)
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Loto 6 din 49, 24 mai 2012: Iată numerele câştigatoare!
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în vie”Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în vie”

A devenit celebră după ce a apărut pe internet un filmuleţ XXX cu ea şi fostul iubit, Martín Vari, făcând sex...

Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
A şocat pe covorul roşu. Ceva odios se vedea dintre picioarele ei
Sexgen.ro
6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal

Afla cum sa-ti faci aventurile anale placute. Exista anumite lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal...

Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Cum îţi dai seama dacă eşti lesbiană sau bisexuală?
Showbiz.ro
Momente magiceMomente magice

Cum putem să ne bucurăm altfel decât admirând o colecţie de fete apetisante?

Rihanna a făcut sex cu Justin Bieber?
Poze excitante de la Eros Show 2012!
Descopera.ro

				
				Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord				
			Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord

Bărbaţii care îşi înşeală soţiile au un risc de apariţia a atacului de inimă...

Top 10 specii noi ale anului 2012 (FOTO/VIDEO)
Yves Rossy - omul care s-a visat pasăre
Tare.ro

				
				Prea tarziu... s-a vazut! (00:10)				
			Prea tarziu... s-a vazut! (00:10)

 I s-a desfacut slipul chiar cand era pe scena

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie