Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
CM 2010 Africa de Sud | ARGENTINA – MEXIC / MÂINE, ORA 21:30
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Killer pentru Messi

Argentina lui Maradona a fost o încântare până acum la acest Mondial. Mâine, în faţa Mexicului, Messi şi compania luptă pentru un loc în sferturile de finală, iar Rafa Marquez va fi "killer"-ul colegului său de la echipa de club, Barcelona.

Messi şi Rafa Marquez sunt coechipieri la Barça din 2003. "Îl ştiu pe de rost pe Leo. Este greu să-l opreşti, la ce control al balonului are! Dar putem să ne asigurăm că va vedea cât mai puţin mingea şi că nu va avea spaţiu de manevră", a spus fundaşul mexican, care este folosit ca închizător la naţională. "Şi ce dacă jucăm cu Argentina? Apărarea este punctul lor slab, trebuie să ne gândim că îi putem bate. M-am săturat de pesimismul tipic mexicanilor", a lămurit lucrurile Marquez.

RECORD MONDIAL DE PASE
Statisticile spun însă multe despre jocul Argentinei. În jocul din grupe cu Grecia, veteranul Veron a stabilit recordul de pase bune reuşite la un meci de Mondial: nu mai puţin de 132. Preferatul mingilor trimise de Veron a fost, evident, Messi. Iar selecţionerul Maradona, încă privit cu neîncredere de mulţi, a înţeles că trebuie să facă un lucru simplu: să-şi lase elevii să joace. "Dacă noi avem mingea, adversarii nu o au, iar echipa mea este capabilă să ţină balonul mai mult timp decât orice altă formaţie, pentru că avem o groază de calităţi", a explicat Maradona. Şi, până acum, a avut dreptate.

UN ARGENTINIAN LA MEXIC
Meciul de mâine va fi unul special pentru Guillermo Franco, atacantul Mexicului. Argentinian, el a obţinut cetăţenia mexicană în 2004, dar până acum nu a reuşit să înscrie împotriva ţării natale. A fost prezent şi la CM din 2006, când Mexic s-a întâlnit tot în optimi cu Argentina, pierzând cu 2-1.


"Dacă devenim campioni mondiali, îi chem în Argentina pe cei de la Oasis să ne cânte la petrecere", Lionel Messi, atacant Argentina

"Suntem aici pentru a bate Argentina. Va fi un meci pe viaţă şi pe moarte!", Gerardo Torrado, căpitan Mexic


Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 0 comentarii
Comentează
  • Titlu derutant si probabil fals, Rafa e bun la apararea in zona, nu la marcaj, fiind prea masiv si mult prea incet pentru a-l putea urmari pe Messi.

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
154
83
82
72
69
BusinessMagazin.ro
Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTOCele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO

Unele meserii vor dispărea în următorii zece ani, dar tehnologia pare să nu îi afecteze pe cei cu studii în...

Fotografiile fabuloase ale National Geographic – GALERIE FOTO
10 locuri de pe planetă pe care trebuie neapărat să le vezi II –...
CSID.ro
3 moduri unice prin care îţi stimulezi libidoul (21:00)3 moduri unice prin care îţi stimulezi libidoul (21:00)

Toate cuplurile întâmpină, după un anumit timp, problema: când libidou nu e, nimic nu e. Şi, inevitabil, încep...

Oare copilul meu are nevoie de vitamine? (21:00)
Învaţă de la vedete cum să fii "pastelată" sezonul acesta (08:03)
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Loto 6 din 49, 24 mai 2012: Iată numerele câştigatoare!
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în vie”Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în vie”

A devenit celebră după ce a apărut pe internet un filmuleţ XXX cu ea şi fostul iubit, Martín Vari, făcând sex...

Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
A şocat pe covorul roşu. Ceva odios se vedea dintre picioarele ei
Sexgen.ro
6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal

Afla cum sa-ti faci aventurile anale placute. Exista anumite lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal...

Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Cum îţi dai seama dacă eşti lesbiană sau bisexuală?
Showbiz.ro
Momente magiceMomente magice

Cum putem să ne bucurăm altfel decât admirând o colecţie de fete apetisante?

Rihanna a făcut sex cu Justin Bieber?
Poze excitante de la Eros Show 2012!
Descopera.ro

				
				Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord				
			Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord

Bărbaţii care îşi înşeală soţiile au un risc de apariţia a atacului de inimă...

Top 10 specii noi ale anului 2012 (FOTO/VIDEO)
Yves Rossy - omul care s-a visat pasăre
Tare.ro

				
				Prea tarziu... s-a vazut! (00:10)				
			Prea tarziu... s-a vazut! (00:10)

 I s-a desfacut slipul chiar cand era pe scena

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie