Şefii lui Anderlecht i-au stabilit preţul lui Stanciu. Suma pentru care românul poate pleca de la campioana Belgiei

6 oct 2017 23081 afişări Comentează şi tu Campionate Externe
Şefii lui Anderlecht i-au stabilit preţul lui Stanciu. Suma pentru care românul poate pleca de la campioana Belgiei

Conducerea clubului Anderlecht i-a fixat preţul de plecare lui Nicolae Stanciu, fostul mijlocaş al FCSB manifestându-şi intenţia de a părăsi gruparea campioană a Belgiei. Herman Van Holsbeeck, managerul sportiv de pe "Constant Vandenstock", spune că Stanciu poate pleca pentru 25 de milioane de euro.

Şefii de la Anderlecht îşi pun bază în noul antrenor, Hein Vanhaezebrouck, nou venit la campioană, că îl va transforma pe Stanciu în fotbalstul de pe urma căruia pot scoate un profit uriaş, după ce l-au transferat de la FCSB pentru 9,8 milioane de euro.

"Am investit mult în acest antrenor pentru că avem încredere că poate să îi facă pe jucători mai buni. Dacă îl va face pe Stanciu jucătorul care poate fi, putem să îl vindem pe 25 de milioane de euro. Nu doar că ne-am recupera investiţia, dar am face un profit uriaş", a spus Van Holsbeeck.

BBC a anunţat, în urmă cu câteva zile, că Hanni, Stanciu, Spajic şi Dendoncker îşi doresc să plece de la Anderlecht la finalul sezonului în curs. Despre mijlocaşul belgian Dendoncker s-a scris că a fost dorit de Manchester United în vară.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.