S-a oficializat cel mai spectaculos transfer al verii: Higuain a trădat-o pe Napoli pentru Juventus. Detaliile contractului semnat de argentinian

S-a oficializat cel mai spectaculos transfer al verii: Higuain a trădat-o pe Napoli pentru Juventus. Detaliile contractului semnat de argentinian
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cel mai spectaculos transfer al verii a devenit oficial. Juventus a depus, marți după-amiază, contractul lui Higuain la Liga Italiană, iar atacantul argentinian va fi prezentat în cel mai scurt timp.

Presa din Italia anunță la unison că afacerea Higuain s-a încheiat. Juventus îi va plăti lui Napoli 94 de milioane de euro, banii urmând să ajungă în sudul Italiei în două tranșe. Jurnaliștii italieni au oferit și detaliile contractului lui „PipitaȚ. Dacă la Napoli câștiga 5,5 milioane de euro pe sezon, la Juventus vârful argentinian va câștiga cu două milioane mai mult.

Juventus devine, astfel, marea favorită la câștigarea unui nou titlu în Serie A. Echipa antrenată de Max Allegri a ajuns la al cincilea transfer important în această vară, Benatia, Pjanic, Dani Alves și Pjaca fiind celelalte patru nume importante care au ajuns pe Juventus Stadium.

Marcator a 36 de goluri îân sezonul trecut în tricoul lui Napoli, Higuain a stabilit un record în istoria campionatului italian, depăsind performanța reușită de Gunnar Nordahl în urmă cu șapte decenii. Cât despre Napoli, echipa lui Mauricio Sarri caută deja un înlocuitor, iar prima variantă pentru umplerea locului lăsat liber de Higuain este un alt atacant argentinian, Mauro Icardi de la Internazionale Milano.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen