S-a despărțit de CS U Craiova și a semnat cu o echipă din Bulgaria! Va fi antrenat de un fost jucător de la FCSB

Redactor:
Dan Mirea
S-a despărțit de CS U Craiova și a semnat cu o echipă din Bulgaria! Va fi antrenat de un fost jucător de la FCSB
  • Publicat:
  • Actualizat:

Apostol Popov (35 de ani) a revenit acasă, în Bulgaria, și a semnat un contract cu ȚSKA 1948 Sofia, echipa antrenată de fostul fundaș al FCSB, Valentin Iliev.

Fundașului bulgar de 35 de ani îi expiră contractul pe 30 iunie și oficialii olteni l-au anunțat că nu mai vor o nouă înțelegere. Popov a jucat destul de puțin în ultimele două campionate în Bănie, din cauza accidentărilor dese. În cele patru sezoane petrecute la Craiova, Popov a evoluat în 66 de meciuri și a marcat două goluri.

Deși a primit oferte și din România, Popov a preferat să revină în țara natală și aacceptat provocarea de a juca în liga secundă, la ȚSKA 1948 Sofia, conform site-ului Sportal.bg.

După experiența din România, stoperul consideră că Liga 1 este peste cea bulgară: „În România m-am adaptat repede, la început am fost singurul bulgar de la Craiova, apoi mi s-au alăturat Zlatinski, Iliev și Dimitrov. Campionatul românesc este puțin peste cel din Bulgaria. Ca și infrastructură, nu este termen de comparație. Spre exemplu, stadionul din Craiova este unul nou, de 30.000 de locuri și a costat peste 50 de milioane de euro”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen