Real Madrid, pas fals spre titlu. „Submarinul galben” a reușit surpriza pe Bernabeu

Real Madrid, pas fals spre titlu.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid a avut mari probleme în meciul de pe teren propriu, disputat în fața lui Villareal, scor 1-1, în etapa a 25-a din La Liga. Golurile au fost marcate de Cristiano Ronaldo (min 52, pen)/ Moreno (min 64).

Gruparea blanco știa că va avea o misiune dificilă în fața „submarinului galben”, dar tripleta Benzema – CR7 – Bale avea toate atuurile pentru a desface lacătul apărării adverse. Nu a fost așa, gazdele jucându-se cu ratările, însă lucrurile păreau să se înscrie pe făgașul normal după ce „Balonul de Aur” a punctat pentru a 9-a oară din penalty în acest sezon de La Liga. Marcelino este un tehnician care crede până la capăt în șansa sa și i-a insuflat această mentalitate și echipei pe care o conduce: Villareal nu doar că a revenit repede în meci, dar putea chiar câștiga pe final, când Vietto, scăpat singur spre poarta lui Casillas s-a împiedicat inexplicabil la intrarea în careu.


Grație acestei remize, Ronaldo&Co își păstrează locul 1 în clasament, însă avansul în fața principalei rivale, Barcelona, a scăzut la două puncte. De partea cealaltă, „submarinul galben” rămâne pe șase, dar visul Champions League e departe: distanța față de ocupanta locului patru, Valencia, a crescut acum la 8 puncte.

30 de goluri are CR7 în La Liga, în acest sezon, cu 3 mai multe decât starul Barcelonei, Lionel Messi

Rezaultatele etapei în La Liga

Espanyol – Cordoba 1-0

Florin Andone a fost titular la Cordoba și a avut o evoluție destul de bună, chiar dacă echipa sa a pierdut

Granada – Barcelona 1-3

Vallecano – Levante 4-2

Almeria – Deportivo la Coruna 0-0

Malaga – Getafe 3-2

Valencia – Real Sociedad 2-0

Eibar – Athletic Bilbao 0-1

Sevilla – Atletico Madrid 0-0

Luni se joacă partida Celta Vigo – Elche

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa tatălui fetei
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa…
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup