Pantilimon, gata să facă pasul în Primera! „E dorit în Spania!” Transferul e iminent. Anunțul făcut în presa din Anglia

Pantilimon, gata să facă pasul în Primera!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Costel Pantilimon ar putea schimba campionatele în acest început de an, după ce managerul lui Sunderland, Sam Allardyce, l-a scos pe român inclusiv din lot la ultimul meci din campionat.

Cu evoluții apreciate la Sunderland și devenit un favorit al fanilor după prestațiile din finalul sezonului 2014-2015, când a reușit să închidă poarta în  mai multe meciuri decisive din finalul sezonului, când Sunderland s-a salvat de la retrogradare, Panti pare totuși să fi intrat în dizgrația antrenorului. Românul și-a pierdut inițial locul de titular în fața italianului Vito Mannone, după care la ultimele mecuri, cu Swansea și Tottnenham, n-a mai prins nici lotul.

În echipă a intrat tânărul Jordan Pickford (21 de ani), care tocmai a fost rechemat la echipă după un împrumut la Preston. Pickford a fost rezervă cu Swansea, iar cu Tottenham a fost titularizat, în timp ce Mannone a rămas pe bancă.

Sunderland are nevoie de bani, Panti e dorit în Spania
Foarte probabil, Allardyce vede în vânzarea lui Pantilimon o șansă importantă de a atrage fonduri pentru a întări echipa în alte compartimente. Panti e cotat la 6 milioane de euro, iar prestațiile sale au fost la cel mai înalt nivel atrăgând interesul altor cluburi.

Allardyce nu a spus clar că nu se va mai baza pe Pantilimon, dar a precizat că nu se așteaptă ca românul să accepte situația de a fi rezervă. „Poate o să vrea el să plece”, a spus tehnicianul de 61 de ani cu referire la faptul că Panti a pierdut primul 11.

Conform publicației ChronicleLive, Pantilimon e dorit de cluburi din Spania, iar despărțirea se va produce foarte probabil în această lună.

E foarte probabil ca Pantilimon să părăsească clubul în această lună, după ce a fost lăsat în afara lotului în victoria de miercuri cu Swansea și existând interes pentru el din Spania„, notează sursa citată.

Mutarea ar fi și în asentimentul portarului de 28 de ani, care în vara lui 2014 cerea transferul de la Manchester City la Sunderland tocmai pentru că își dorea să joace constant la o echipă, fiind clar că îi va fi aproape imposibil să devină prima opțiune în echipa lui Pellegrini, avându-l concurent pe post pe Joe Hart, titularul naționalei Angliei. Astfel, e clar că Panti nu va putea accepta statutul de rezervă la o echipă din subsolul clasamentului.

6 milioane de euro valorează Costel Pantilimon, conform Transfermarkt

49 de meciuri a jucat Panti pentru Sunderland, indiferent de competiție, în 16 dintre acestea reușind să nu primească gol
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen