Oficialii lui Manchester United s-ar fi întâlnit săptămâna trecută cu Pep Guardiola. Reacția clubului englez

  • Publicat:
  • Actualizat:

France Footbal a scris astăzi că oficialii lui Manchester United au negociat cu Pep Guardiola, într-o întâlnire care a avut loc săptămâna trecută la Paris. Clubul englez neagă însă discuțiile.

Pep Guardiola a anunțat că nu va mai continua din vară, când îi expiră contractul, cu Bayern Munchen. Acest anunț a declarat o cursă intensă pentru semnătura unuia dintre cei mai buni antrenori din ultimii 10 ani. Cele mai multe zvonuri îl dau la Manchester City, însă în cursă ar fi și Manchester United.

France Footbal susține că oficialii „diavolilor roșii” s-au întâlnit săptămâna trecută cu Pep Guardiola în Paris și au discutat despre posibilitatea ca antrenorul spaniol să vină pe Old Trafford. Conducerea lui United este dezamăgită de performanțele lui Van Gaal, care, deși a investit sume enorme, nu reușește să aducă rezultate.

Conform BBC.co.uk, conducerea lui Manchester United susține că nu a existat această întâlnire și povestea este inventată. Însă o declarație oferită recent de Pep arată că spaniolul ține foarte mult la discreție. Pus să comenteze zvonurile care-l dau la diferite echipe, Guardioala a reacționat: „N-a fost intenția mea să ofensev pe nimeni (n.r. prin anunțul că pleacă de la Bayern). În cariera mea de antrenor și jucător, mi-am respectat foarte mult colegii”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…