OFICIAL | Rafa Benitez a fost înlocuit cu Zidane pe banca lui Real Madrid. Florentino Perez: „Nu există cuvântul imposibil în vocabularul lui”. Prima declarație dată de „Zizou”

OFICIAL | Rafa Benitez a fost înlocuit cu Zidane pe banca lui Real Madrid. Florentino Perez:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 21:10: Florentino Perez a confirmat oficial despărțirea de Rafa Benitez și instalarea lui Zinedine Zidane. Președintele lui Real Madrid a anunțat că are mare încredere în legenda fotbalului francez: „Nu exisă cuvântul imposibil în vocabularul lui”. Zidane este primul antrenor francez din istoria lui Real Madrid

La conferința de presă în care Perez a anunțat că Rafa Benitez a fost demis a asistat și Zidane, care a fost prezentat oficial cu această ocazie. Fostul mare mijlocaș al lui Real Madrid s-a declarat emoționat de această nouă postură. Este prima experiență ca antrenor la un club important. Zidane a lucrat până acum doar la echipa secundă a lui Real Madrid.

„Important este că mâine mă întâlnesc cu echipa, important este să muncim. Vă mulțumesc mult! Am emoții mai mari decât atunci când am semnat ca jucător. Voi face tot posibilul să câștig totul. E o zi importantă pentru mine, am emoții mai mari decât atunci când am semnat ca jucător, voi pune tot sufletul ca să fie totul bine.”, a declarat Zinedine Zidane la conferința de presă.


Rafa Benitez (55 de ani) a fost demis de la Real Madrid după o întâlnire pe care președintele Florentino Perez a avut-o cu cei din conducere, luni după-amiază. În locul său fi numit legendarul Zinedine Zidane (43 de ani), anunță Marca. Potrivit sursei citate, conducerea de la Real va anunța oficial în această seară despărțirea de Benitez.

Aventura lui Benitez la Real Madrid s-a încheiat prost. Antrenorul spaniol a fost demis, după rezultatele sub așteptări pe care le-a avut Real Madrid în acest sezon. Egalul cu Valencia, 2-2, a fost picătura care a umplut paharul, astfel că Perez a decis că este nevoie de o schimbare. Conform celor de la Marca.com, în locul lui Benitez va fi numit antrenor Zinedine Zidane, care până acum s-a ocupat de echipa secundă.

Principala problemă cu care s-a confruntat Benitez la Real Madrid a fost gestionarea proastă a relației cu starurile echipei. Fostul manager al lui Liverpool a intrat în conflict cu vedetele echipei, motiv pentru care echipa a înregistrat unele rezultate surprinzătoare.

După 18 etape, Real Madrid se află doar pe trei în clasament, cu 37 de puncte, la patru lungimi de liderul Atletico Madrid. Barcelona, ocupanta locului 2, cu 39 de puncte, are însă un meci mai puțin disputat.

Din acest punct de vedere, inițiativa lui Perez aduce cu cele care, de obicei, se fac în Estul Europei. În România, Hagi a fost numit în 2001, fără niciun fel de experiență profesională, direct pe banca naționalei, cu care a reușit contraperformanța de a rata incredibil calificarea la Mondiale în fața Sloveniei (ulterior, una dintre cele mai slabe echipe la turneul final).
Gigi Becali s-a mai ocupat, și el, cu astfel de experimente. Anul trecut l-a numit pe Gâlcă, antrenor începător venit de la juniori, iar manevra a reușit, fostul internațional reușind să câștige titlul și cupa. Anul acesta, a încercat să repete rețeta și l-a pus la Steaua pe finul său, Rădoi, care venea tot din postura de jucător abia retras din activitate.

În ceea ce-l privește pe Zizou (campion al lumii în 1998 și al Europei în 2000 cu Franța, câștigător al Supercupei Europei în 1996 cu Juventus și 2002 cu Real Madrid, câștigător al Ligii Campionilor în 2002 cu Real Madrid), cariera de antrenor a început-o în 2013, ca secund la prima formație a celor de la Real. În 2014 a preluat Real Madrid II.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Ies la iveală noi detalii despre Mirel Dragomir, ucigașul Andreei. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel Dragomir, ucigașul Andreei. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup