Mourinho declanșează revoluția în fotbal: cel mai scump transfer din istorie se va realiza în vară! Ce super-transferuri face United

Mourinho declanșează revoluția în fotbal: cel mai scump transfer din istorie se va realiza în vară! Ce super-transferuri face United
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mourinho va ajunge mai mult ca sigur la Manchester United din vară. Jurnaliștii spanioli de la ElPais au aflat că „The Special” a semnat deja un precontract cu gruparea engleză și va numit pe banca „Diavolilor” la finalul sezonului.

Jose Mourinho și Jorge Mendes, impresarul tehnicianului, s-au întâlnit cu oficialii englezi și au pus la punct toate detaliile. În precontract sunt stipulate și sume ce trebuie achitate de United drept despăgubire. Mai exact, dacă înțelegerea oficială nu este semnată până la 1 mai, Manchester trebuie să-i plătească lui Mourinho 6,5 milioane de euro, iar dacă actele nu sunt parafate până la 1 iunie în contul lui Mourinho vor mai intra alte 13 milioane de euro.

Ce super-trasferuri pregătește

Presa internaționala specula de ceva vreme pe seama unei posibile veniri a lui Mourinho la United, iar fostul antrenor al Chelsea și-a pregătit terenul.

Astfel, primul mare transfer gândit de Mourinho este cel al lui Higuain. DailyExpress notează că Mourinho s-a întâlnit cu jucătorul argentinian și cu impresarul acestuia săptămâna trecută și au stabilit detaliile mutării: United îi va achita lui Napoli 109 milioane de euro, ceea ce ar transforma achiziția lui Higuain în cel mai scump transfer din istoria fotbalului.

De asemenea, Mourinho îl mai vrea și pe Harry Kane de la Tottenham, jucător pentru care United este dispusă să plătească 60 de milioane de lire sterline (77 de milioane de euro). Diego Costa, fostul elev al lui Mourinho la Chelsea, este și el pe lista de achiziții. Atletico Madrid îl vrea înapoi pe Costa, însă este greu de crezut că gruparea spaniolă poate rivaliza cu „Diavolii” în ceea ce privește suma de transfer: 60 de milioane de euro vrea să plătească United lui Chelsea pentru a-l aduce pe Costa.

Aceste trei transferuri, dacă se vor concretiza, o vor costa pe Manchester United 246 de milioane de euro.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…