Dramatism la Osasuna! Pas greşit pentru Barça în lupta pentru titlu! Realul se poate distanţa la 10 puncte de catalani
Meci dramatic la Osasuna între formaţia gazdă şi Barcelona. Echipa lui Pep Guardiola a pierdut, scor 2-3, şi poate pierde şi mai mult teren în faţa celor de la Real Madrid, care se pot distanţa la 10 puncte dacă vor câştiga pe teren propriu meciul cu Levante.
Barcelona a fost condusă de fiecare dată prin golurile marcate de Lekic, de două ori, şi Raul Garcia. Catalanii au revenit la diferenţă de un gol de fiecare dată prin reuşitele lui Alexis Sanchez şi Tello, însă nu a fost de ajuns, iar catalanii par să piardă contactul cu liderul, Real Madrid.
De ce le-a fost frică înaintea jocului, nu au scăpat, iar Barcelona îşi poate lua gândul de la titlu în acest sezon, mai ales dacă Realul învinge acasă pe Levante şi se distanţează la zece puncte de catalani.
Iată cum s-au înscris golurile partidei
Min 73 - Goolll Barcelona! Tello pătrunde în careu şi marchează cu un şut sub transversală
Min 56 - Goolll Osasuna! Raul Garcia înscrie şi Osasuna se distanţează din nou la două goluri
Min 52 - Goolll Barcelona! Alexis Sanchez reuşeşte să împingă mingea în poarta celor de la Osasuna din interiorul careului
Min 23 - Goolll Osasuna! Lipsit de marcaj, Lekic trimite din careul mic, după o centrare a lui Garcia, în plasa porţii lui Valdes
Min 4 - Goolll Osasuna! Lekic deschide scorul după o pasă superbă a lui Garcia
Iată echipele de start:
Malaga(4-3-3): Fernandez - Bertran, Sergio, Flano, Raitala - Punal, Nekounam, Garcia - Cejudo, Nino, Lekic
Barcelona(4-3-3): Valdes - Alves, Puyol, Pique, Abidal - Roberto, Mascherano, Thiago - Alexis, Messi, Pedro
Barca are meci greu la Osasuna, acolo unde Messi se simte ca peştele în apă. Catalanii se tem insă de o surpriză neplăcută şi spun că aceasta va fi adevărata finală pentru Guardiola şi ai lui.
De cealaltă parte, Realul aşteaptă vizita celor de la Levante. Xabi Alonso le ridică mingea la fileu rivalilor: "Nu ne schimbăm stilul de joc. Nu suntem obsedaţi de avantajul faţă de Barca", a declarat Xabi Alonso
"Ne vom concentra pe jocurile noastre şi nu să păstrăm diferenţa de puncte faţă de Barcelona. Nu ne vom schimba stilul de joc, nu suntem obsedaţi de acest avantaj", spune mijlocaşul
Catalanii nu îşi fac însă griji! Pique spune că se aştepta la o cădere în acest sezon: "Aş fi semnat pentru asta"
"Aş fi semnat pentru ce se întâmplă cu noi în aceast sezon. Suntem în viaţă în campionat, suntem pe drumul cel bun în Ligă, iar în Cupă jucăm finala. O să avem mult de muncă în acest final de sezon, dar suntem încă în viaţă şi puteţi conta pe noi că vom fi acolo unde ne-am obişnuit. Vom da totul în campionat şi alţii vor fi cei care vor trebui să joace cu sabia deasupra capului. Vom pune presiune pe ei, mai ales că avem şi meciul de pe Nou Camp", spune fundaşul central al Barcei.
Barca joacă la Osasuna, azi de la 21:00.
Real - Levante este duminică, de la 22:30

Barca acceptă înfrângerea, dar nu să fie ignorată: "Aş fi semnat pentru ce se întâmpla acum" Reacţie nervoasă la Madrid: Real îi trece la 'şi alţii'! "Nu suntem obsedaţi de ei"



















Te-a dezamagit echipa favorita? Crezi ca poti face treaba mai buna? Hai sa castigi o Cupa Champions League reala in cel mai bun manager de fotbal online gratuit! Patrick Vieira te invita sa castigi un telefon mobil Samsung in finala SuperCupei din Manager League .ro : http://TinyUrl.com/fotbalgratis
@Moldoveanu: Mai putzulica dar tu ai. Vazut inter cu barca?ala ce a fost?Esti penibil
Osasuna e orasul ala infratit cu orasele Benfica, Juventus, Borussia, Hapoel, Legia, Spartak, dar si cu orasele Gaz Metan, CFR si FCM de la noi.
Eu nu stiu de ce atata bucurie pe aicia,fratilor ce a facut Barcelona in 3ani de zile din 16 trofee puse in joc 13 le-au castigat si un fotbal din alta lume,este normal sa vina si un an mai slab,ca echipa sa cada putin.Sunt si ei oameni nu sunt masini.
Barça inseamna Xavi + Iniesta + albitrii
Daca nu au acest trio nu-s in stare de nimic
@Scarface2347:
Pomana s-a cam terminat.UNICEF + arbitri+++
@nemesis: geniule, se scriu aRbitrii.