Juve, DECAPITATĂ‚!** Conte, suspendat 10 luni pentru implicarea în meciurile trucate!

Juve, DECAPITATĂ‚!** Conte, suspendat 10 luni pentru implicarea în meciurile trucate!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Scandalul iscat în Italia, în urma căruia antrenorul campioanei Juventus, Antonio Conte, și alte câteva persoane implicate direct în fenomenul fotbalistic din „Cizmă”, a ajuns în faza finală.

Tehnicianul „Bătrânei Doamne” a fost suspendat timp de 10 luni, pentru implicarea în partidele trucate din Italia. În același proces, Leonardo Bonucci și Simone Pepe au fost achitați, anunță goal.com. Contea a fost găsit vinovat pentru că a tăinuit informații despre mafia pariurilor din Cizmă. Concret, antrenorul a știut de aranjamentele de la partidele din sezonul 2010-2011, pe când ocupa banca tehnică a formației Siena. Este vorba despre două partide din Serie B, pe care formația antrenată de Conte le-a disputat împotriva lui Albinoleffe și Novara. Tehnicianul de 43 de ani a încercat să ajungă la o înțelegere cu procurorul Stefano Palazzi, astfel încât să fie suspendat doar trei luni, dar aranjamentul a fost respins de către Comisia de Disciplină. Astfel, Conte va reveni pe banca lui Juventus abia la finalul sezonului care stă să înceapă.

În ceea ce îi privește pe fotbaliștii torinezi, Bonucci era suspectat că a participat la trucarea unui meci Udinese – Bari, în mai 2010, iar Pepe că a omis să semnaleze acest delict autorităților competente

Cazul lui Antonio Conte s-a complicat după ultimele înfățișări, antrenorul fiind anchetat pentru două capete de acuzare: că a știut de aranjamentele din fotbalul italian, pe vremea când se afla pe banca Sienei, dar nu a denunțat pe nimeni și pentru perioada petrecută ca tehnician al celor de la Bari, echipă care este investigată și ea în scandalul meciurilor aranjate la pariuri, „Scommessopoli”.

Sâmbătă, în amicalul câștigat în fața celor de la Malaga (2-0), Conte și-a urmărit elevii din tribună, iar pe bancă s-a aflat Massimo Carrera, unul dintre membrii staff-ului său.

În aceste condiții, Conte îi va putea antrena pe jucătorii lui Juve în perioada săptămânii, dar nu va putea sta pe bancă, la meciuri, și nici nu va putea fi prezent în vestiarul „bianconerilor”, înainte sau în timpul partidelor.

Mâine, Juventus joacă primul meci oficial dinaintea începerii sezonului, Supercupa Italiei, cu Napoli, la Beijing.

Alte decizii luate de Comisia de Disciplină

Clubul Bologna nu a fost penalizat, iar comisia l-a absolvit și pe fotbalistul Marco Di Vaio (fost jucător la Bologna, în prezent la Montreal Impact). Un alt jucător, Daniele Portanova, care evoluează acum la Bologna, a fost suspendat șase luni.

Echipele Lecce și Grosseto au fost retrogradate în liga a treia italiană.

În cadrul Calcioscommesse, numeroși jucători erau bănuiți că au fost cumpărați de organizații de pariuri clandestine. Scandalul s-a soldat cu jucători anchetați sau arestați, printre care nume cunoscute din fotbalul italian, cum ar fi Stefano Mauri, căpitanul echipei Lazio Roma, care a fost închis pentru scurt timp în acest caz.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…