Giggs a mizat pe tineri și a câștigat. Wilson a dat o dublă la primul meci oficial pentru Man United

Giggs a mizat pe tineri și a câștigat. Wilson a dat o dublă la primul meci oficial pentru Man United
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ryan Giggs a fost numit antrenor interimar după demiterea lui David Moyes, iar Louis van Gaal e creditat cu cele mai mari șanse să preia banca tehnică a lui Manchester United din vară. Potrivit presei din Olanda, familia Glazer, proprietara clubului de pe Old Trafford, și tehnicianul olandez de 62 de ani au ajuns la un acord.

Giggs a decis să mizeze în victoria cu Hull, scor 3-1, pe jucători tineri și i-a titularizat în atac pe James Wilson (18 ani) și Tom Lawrence (20 ani). Wilson, aflat la primul său meci oficial pe prima scenă a fotbalului englez, a avut parte de un debut extraordinar, reușind o dublă împotriva celor de la Hull, golul al treilea fiind reușit de Van Persie.

Cei de la United traversează un sezon destul de dificil, ratând calificarea în Liga Campionilor și având șanse mici să participe în viitoarea ediție a Europa League. O singură etapă a rămas din Premier League, cei de la Liverpool sunt lideri cu 81 de puncte, fiind urmați de la Man City cu 80 de puncte, însă și cu un meci mai puțin disputat, iar pe poziția a treia se află Chelsea cu 79 de puncte.

Wilson este al patrulea cel mai tânăr marcator pentru United din istoria Premier League. Iată mai jos lista primilor 10 cei mai tineri marcatori din istoria „diavolilor roșii”.

Sursa Foto: bleacherreport.com

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…