Gest superb al lui Bonucci: a cumpărat o pagină din Gazzetta dello Sport pentru a transmite un mesaj „familiei” Juventus. Gândurile unui fundaș uriaș la încheierea unei ere

Gest superb al lui Bonucci: a cumpărat o pagină din Gazzetta dello Sport pentru a transmite un mesaj
  • Publicat:
  • Actualizat:

Leonardo Bonucci (30 de ani) și-a luat la revedere de la fanii lui Juventus în urma unui gest special. Considerat unul dintre cei mai buni fundași centrali ai generației sale, Bonucci a cumpărat o pagină din Gazzetta dello Sport, cel mai mare ziar din Italia, și, prin intermediul acesteia, a transmis un mesaj aparte.

Sub titlul „O poveste splendidă”, Bonucci a dat frâu liber sentimentelor și le-a spus fanilor ce simte după șapte ani glorioși la Torino. Totul înainte să plece la AC Milan, pentru care va evolua în următoarele cinci sezoane.

„Șapte sezoane au trecut. Șapte sezoane de victorii, de vise realizate, grație unei maturități câștigate prin această legătură excepțională, această empatie cu Juventus”, a fost începutul srisorii lui Bonucci, care, mai apoi, a încercat să mai calmeze valul de critici venit după ce fanii au considerat că a trădat în momentul în care a acceptat oferta Milanului: „Am dat mereu totul, cu adevărat, până la capăt. Am primit, am dat, am învățat. Și ce văd azi, privind în urmă, este o splendidă poveste, demnă de a se încheia cu tot respectul și afecțiune, fără a pune nimic în discuție cu clubul, căpitanul, colegii și fanii”, a mai transmis fundașul naționalei Italiei.


Scrisoarea lui Bonucci pentru familia Juventus

După șapte ani în care a cucerit șase titluri ale Italiei, Bonucci a ales să plece de la Juventus în urma unor neînțelegeri cu antrenorul Max Allegri. Chiar dacă Chelsea a făcut o ofertă mult mai bună din punct de vedere financiar, apărătorul de 30 de ani a ales să rămână în Italia și a semnat pe cinci ani cu AC Milan, fiind considerat stâlpul revenirii „Diavolului” în elita fotbalului mondial.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
A murit de 8 ori! Bărbatul care i-a șocat pe medici!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani