Fără precedent: cel mai așteptat meci al anului ar putea fi ANULAT. Reacția Barçei și a Realului i-a luat pe toți prin surprindere

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cluburile din La Liga au de gând să boicoteze etapa a 29-a a campionatului spaniol, de pe 20-22 martie, rundă în care se întâlnesc Barcelona și Real Madrid.

Sursa nemulțumirii echipelor iberice din primul eșalon fotbalistic o constituie refuzul Guvernului spaniol de a accepta o lege care ar garanta împărțirea egală a banilor veniți din vânzarea drepturilor de televizare. În acest moment, banii sunt repartizați inegal, Barcelona și Real Madrid fiind extrem de favorizate în schema actuală.

Toate cluburile din prima ligă, cu o singură excepție, Athletic Bilbao, doresc ca Liga Spaniolă de Fotbal (LFP) să împrumute sistemul de premiere din Premier League, acolo unde sumele sunt extrem de apropiate, indiferent de locul ocupat în campionat. Demersul echipelor este susținut de LFP, iar dacă în câteva zile Guvernul nu va lua o decizie care să le împace, primul El Clasico al anului ar putea fi amânat.

Barca și Real, solidare cu celelalte formații

În mod surprinzător, deși sunt principalele beneficiare ale actualei scheme de împărțire a banilor, Real Madrid și Barcelona au decis să se alăture protestului și să susțină doleanțele celorlalte formații.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei

Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1

Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!

Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?

Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...

Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o

Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt

A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1

Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ

Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii

Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup