Fanii din Giurgiu ar putea merge şi la meciurile lui Ludogoreţ. Anunţul făcut de conducerea campioanei Bulgariei

26 feb 2016 7433 afişări Comentează şi tu Campionate Externe
Fanii din Giurgiu ar putea merge şi la meciurile lui Ludogoreţ. Anunţul făcut de conducerea campioanei Bulgariei

Conducerea lui Ludogoreţ este nemulţumită de condiţiile financiare în care municipalitatea din Razgrad vrea să-i închirieze stadionul şi susţine că are trei variante de arene pe care echipa se poate muta.

Şi campioana Bulgariei are probleme cu stadionul. Din vară, autorităţile locale din Razgrad vor să impună un nou contract de închiriere, cu care însă oficialii lui Ludogoreţ nu sunt de acord. Pe scurt, conform noului contract, Ludogoreţ trebuie să cedeze către primărie 0,5% din veniturile totale, inclusiv din transferuri, pentru a putea folosi stadionul din Razgrad. Cealaltă variantă este ca cei de la Ludogoreţ să plătească în 10 ani aproximativ nouă milioane de euro, adică suma investită în renovarea arenei.

Oficialii campioanei Bulgariei nici nu vor să audă de aşa ceva. Sportal.bg anunţă că echipa la care sunt legitimaţi şi Keşeru, Moţi şi Prepeliţă a făcut deja o listă scurtă cu trei oraşe în care vor să mute echipa. Este vorba despre Veliko Tărnovo (stadion cu 25.000 de locuri), Ruse (19.900 de locuri) şi Tărgvoişte (5.000 de locuri).

În cazul în care s-ar muta la Ruse, oraş aflat la graniţa cu România, Ludogoreţ ar putea fi susţinuţi şi de suporteri români. Ruse se află la doar 13 kilometri de Giurgiu şi românii ar putea trece graniţa pentru a-i vedea la lucru pe Moţi, Keşeru şi Prepeliţă.

http://www.prosport.ro/fotbal-extern/campionate-externe/fanii-din-giurgiu-ar-putea-merge-si-la-meciurile-lui-ludogoret-anuntul-facut-de-conducerea-campioanei-bulgariei-15088383
15088383
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Nimeni nu a crezut că Iohannis este în stare să facă aşa ceva. Informaţia a explodat în această dimineaţă. Reacţia de urgenţă a Cotroceniului