EL CLASICO | Moment istoric. Pentru prima dată în istoria recentă „11”-le Realului e mai valoros decât al Barcelonei. Chiar dacă lipsește Bale

EL CLASICO | Moment istoric. Pentru prima dată în istoria recentă
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Real – Barcelona este, dincolo de partida de fotbal cea mai așteptată de suporterii fotbalului de pretutindeni, o confruntare între cele mai bine cotate cluburi din lume. Formația lui Carlo Ancelotti are, după o lungă perioadă, un prim „11” mai scump decât adversarii de pe Camp Nou.
  • La Real, Bale este accidentat și nu va juca. La Barcelona, Suarez va intra, cel mai probabil, pe parcursul meciului

Sâmbătă, de la ora 19:00, toate evenimentele sportive de pe Planetă vor păli în fața celui de-al 229-lea episod din El Clasico. Pe lângă miza enormă generată de ambițiile enorme ale celor mai buni jucători din lume, partida are o importanță deosebită în privința clasamentului. Deși sezonul este abia la început, un eventual succes al lui Messi&Co ar îndepărta-o serios pe rivala de pe Bernabeu, care ar avea un ecart de 7 puncte de recuperat.

Totuși, premisele sunt favorabile pentru albi, judecând după ultimele meciuri și după ușurința prin care își creează ocazii. Mai mult, primul „11” al lui Ancelotti este, după mult timp, mai valoros decât cel al rivalilor. Cota jucătorilor de pe Camp Nou a scăzut în ultima perioadă, o explicație în acest sens stând și în vârsta unor jucători ca Dani Alves sau Xavi.

În aceste condiții, chiar dacă vor fi privați de prezența lui Bale în teren (al doilea cel mai valoros jucător al Realului, din punct de vedere al cotei de piață, 80 de milioane), Real se poate lăuda că titularii săi sunt peste cei ai marii rivale. La acest lucru au contribuit din plin și transferurile realizate în vară, când Kroos și James Rodriguez au sosit în Capitala Spaniei.

Trupa lui Luis Enrique ar fi putut să micșoreze din ecartul existent (aproximativ 70 de milioane de euro în favoarea Realului), dar staff-ul tehnic al catalanilor este decis, potrivit presei spaniole, să nu mizeze pe Luis Suarez (cotat la 60 de milioane de euro) de la început, uruguayanul urmând a intra, cel mai probabil, pe parcursul meciului.

Valoarea de piață a jucătorilor care vor alcătui sâmbătă primul „11” al celor două combatante

Real Madrid

  • Casillas (8) – Carvajal (18), Pepe (15), Sergio Ramos (45), Marcelo (25) – Modric (55), Kroos (45) – James Rodriguez (60), Isco (35), Ronaldo (120) – Benzema (45)
  • Total: 471 milioane de euro

Barcelona

  • Bravo (10) – Dani Alves (12), Pique (35), Mathieu (15), Jordi Alba (25) – Xavi (5), Busquets (40), Iniesta (45) – Pedro (25), Messi (120), Neymar (70)
  • Total: 402 milioane de euro

688 milioane de euro e valoarea întregului lot al lui Real, cel mai scump din întreaga lume, potrivit transfermarkt.de, site-ul care ne-a furnziat și cotele de mai sus. Barcelona este a doua, cu o valoare de 620 de milioane. Singura care ține pasul cât de cât cu cei doi granzi din La Liga este Bayern, al cărei lot este estimat la 564 de milioane de euro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen