„Don Andres” spune „adio”. Iniesta și-a anunțat șefii și colegii că pleacă de la Barcelona: unde va juca în următorii trei ani

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andres Iniesta (33 de ani) și-a anunțat intenția de a părăsi FC Barcelona la finalul sezonului. Presa spaniolă scrie, luni, că legendarul mijlocaș și-a anunțat șefii și colegii că va merge în China, unde a semnat deja contractul cu viitoarea echipă, al cărei nume nu poate fi încă făcut public din cauza unei clauze de confidențialitate.

Potrivit AS, Iniesta a ținut un discurs în vestiar, când a făcut anunțul. Mijlocașul și apropiații săi au refuzat să ofere detalii despre viitoarea destinație, dar presa din Spania a ajuns în posesia informației legate de durata contractului: mijlocașul a semnat pe trei ani. Afacerea ar fi fost parafată săptămâna trecută, tocmai când formația blaugrana era în „focurile” meciului cu AS Roma, din Liga Campionilor. La Barcelona, avocații și reprezentanții lui Iniesta puneau la punct contractul.

Jurnaliștii spanioli mai scriu că patru cluburi s-au luptat pentru semnătura lui Andres Iniesta. Căpitanul Barcelonei trebuia să dea un răspuns final în privința viitorului său la sfârșitul lunii, însă se pare că s-a hotărât mai repede. Totuși, confirmarea oficială va fi făcută pe 30 aprilie, termenul limită. Andres Iniesta semnase, în toamna anului trecut, un contract „pe viață” la Barcelona.

Mijlocașul a strâns 669 de meciuri, a marcat 56 de goluri și a oferit 141 de pase decisive. În ceea ce privește naționala, „Don Andres” a acumulat 129 de meciuri și 13 goluri. În ceea ce privește palmaresul, Iniesta a câștigat opt titluri de campion cu Barcelona, cinci Cupe ale Regelui, șase Supercupe ale Spaniei, patru Ligi ale Campionilor, trei Mondiale ale Cluburilo și trei Supercupe ale Europei.

Iniesta a fost un jucător de succes și la echipa națională. A câștigat Cupa Mondială (2010), Campionatul European (2008, 2012), a fost campion european U17 și U19 (2001 și 2002). La nivel individual, ibericul a fost declarat fotbalistul anului în Europa (2012), a fost declarat fotbalistul spaniol al anului (2009) și cel mai bun jucător de la Euro 2012.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Obligație pentru români. Plata impusă de stat de care nu pot scăpa: E pentru nimic
Obligație pentru români. Plata impusă de stat de care nu pot scăpa: E pentru nimic
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…