Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

De Rossi rămâne la Roma! Atacantul va câştiga 5,5 milioane de euro pe an

Mijlocaşul Daniele De Rossi şi-a prelungit, luni, pentru cinci ani contractul cu echipa AS Roma, noua înţelegere urmând să expire în vara anului 2017, a anunţat Gazzetta dello Sport.

De Rossi va primi un salariu stagional de 5,5 milioane de euro şi nu va avea clauză de reziliere. "A fost o alegere făcută cu inima şi cu mintea. Ceea ce m-a făcut să-mi prelungesc contractul a fost pasiunea pentru această formaţie. Am o mare dorinţă să joc pentru AS Roma. Pe lângă partea afectivă, cred şi în proiectul clubului. În alegerea mea a contat foarte mult faptul că Luis Enrique este antrenorul nostru. Este cel mai bun tehnician alături de care am lucrat. El mi-a dat valoare, m-a responsabilizat. Un alt model pentru mine este Francesco Totti. El nu m-a presat, m-a lăsat să-mi aleg singur viitorul, dar mi-a arătat cât de fericit poţi fi la Roma", a declarat De Rossi într-o conferinţă de presă.

Directorul general al Romei, Franco Baldini, a spus că pe lângă salariu, De Rossi va beneficia şi de bonusuri. "Cu De Rossi am ajuns la un acord pe cinci sezoane. El va avea un slariu de 5,5 milioane de euro pe an plus bonusuri pentru diferite obiective. Contractul nu prevede nicio clauză de reziliere", a afirmat Baldini.

Sursa: Mediafax

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Cuvinte cheie: daniele de rossi, as roma
Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 4 comentarii
Comentează
  • pana la urma e atacant sau mislocas........ca din articolul vostu nu mam prins.

    suporter Dinamo Bucureşti
  • *mijlocas

    suporter Dinamo Bucureşti
  • CONCURS !!!

    CASTIGA UN TRICOU CU JUCATORUL TAU FAVORIT(MESSI,RONALDO,ROONEY,etc)

    PRINTR-UN SINGUR VOT!

    PENTRU DETALII INTRA PE

    WWW.SPORT-ER.COM

  • asta ii o chestie ...apoi ..........mi-e rusine sa citesc prosport cand sunt intrun spatiu public pt ca aveti imagini indecente....
    pe langa asta mai puneti pe site tot felu de articole care nau nici o leg cu sportul...pai ori sunteti ziar de sport ori nu mai sunteti.

    suporter Dinamo Bucureşti
Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
152
145
124
124
104
BusinessMagazin.ro
Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTOCele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO

Unele meserii vor dispărea în următorii zece ani, dar tehnologia pare să nu îi afecteze pe cei cu studii în...

Fotografiile fabuloase ale National Geographic – GALERIE FOTO
10 locuri de pe planetă pe care trebuie neapărat să le vezi II –...
CSID.ro
3 moduri unice prin care îţi stimulezi libidoul (21:00)3 moduri unice prin care îţi stimulezi libidoul (21:00)

Toate cuplurile întâmpină, după un anumit timp, problema: când libidou nu e, nimic nu e. Şi, inevitabil, încep...

Oare copilul meu are nevoie de vitamine? (21:00)
Învaţă de la vedete cum să fii "pastelată" sezonul acesta (08:03)
Apropo.ro
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!Cum să faci un avion propulsat de... muşte!

Ţi s-a întâmplat vreodată să vrei să faci ceva trăznit, dar nu ai avut imaginaţie? Pentru astfel de...

Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea I)
ProTVMagazin.ro
Cele mai tari filmuleţe XXX cu vedeteCele mai tari filmuleţe XXX cu vedete

Iată un top 10 al celor mai scandaloase clipuri cu vedete, conform site-ului sextapecentral.com.

A şocat pe covorul roşu. Ceva odios se vedea dintre picioarele ei
Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
Sexgen.ro
6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal

Afla cum sa-ti faci aventurile anale placute. Exista anumite lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal...

Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Cum îţi dai seama dacă eşti lesbiană sau bisexuală?
Showbiz.ro
Momente magiceMomente magice

Cum putem să ne bucurăm altfel decât admirând o colecţie de fete apetisante?

Rihanna a făcut sex cu Justin Bieber?
Poze excitante de la Eros Show 2012!
Descopera.ro

				
				Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord				
			Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord

Bărbaţii care îşi înşeală soţiile au un risc de apariţia a atacului de inimă...

Top 10 specii noi ale anului 2012 (FOTO/VIDEO)
Yves Rossy - omul care s-a visat pasăre
Tare.ro

				
				Prea tarziu... s-a vazut! (00:10)				
			Prea tarziu... s-a vazut! (00:10)

 I s-a desfacut slipul chiar cand era pe scena

S-a aruncat din elicopter fara parasuta si a scapat fara o...
Femeia de serviciu si aspiratorul wireless (00:51)
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie