Dat afară de Sunderland și „părăsit” de Adidas, Adam Johnson riscă să piardă tot! Minora cu care ar fi întreținut relații sexuale amenință cu noi dezvăluiri. Detalii din proces

Dat afară de Sunderland și
  • Publicat:
  • Actualizat:

Procesul în care internaționalul englez Adam Johnson (28 de ani) e acuzat de corupere de minori și întreținere de relații sexuale cu un minor continuă. Fostul mijlocaș al lui Manchester City a pledat vinovat pentru două capete de acuzare (corupere de minori și act sexual cu o fată mai mică de 16 ani), însă s-a declarat nevinovat în alte două capete de acuzare (ambele privind acte sexuale cu tânăra de 15 ani).

  • Sunderland a anunțat concedierea mijlocașului la scurt timp după ce acesta a pledat vinovat în fața judecătorilor
  • Sponsorul Adidas a renunțat de asemenea la contractul de sponsorizare cu jucătorul care a reprezentat de 12 Anglia la nivel internațional

„M-a făcut să par mincinoasă! Voiam să-i salvez cariera”
În această dimineață, procurorii au ascultat versiunea tinerei care ar fi fost agresată de cunoscutul fotbalist, aceasta precizând că nu va mai încerca să-l protejeze pe aceasta. Conform presei din Marea Britanie, eleva care între timp a împlinit 16 ani, a ascuns inițial detalii care îl incriminează și mai mult pe Adam Johnson. Aceasta le-a spus judecătorilor tribunalului din Bradford că nu a spus tot adevărul în legătură cu evenimentele ce au avut loc în Range Rover-ul mijlocașului când ea avea doar 15 ani, încercând să-i „salveze cariera”. Tânăra a considerat însă că afirmațiile făcute de jucător în fața curții au făcut-o „să pară mincinoasă” și a decis să ofere toate detaliile.

„Nu a făcut nimic să mă protejeze și m-a făcut să par mincinoasă. Pentru mine nu era atât de important dacă se află sau nu aceste detalii. El e cel care are cel mai mult de suferit, știam că își va încheia cariera (n.r. daca spune tot). Nu am vrut să pățească așa ceva. Consideram că și eu sunt parțial vinovată, a fost și vina mea. Știam că ceea ce se întâmplă e greșit, dar nu realizam cât de greșit este. S-a explicat că a profitat de mine, dar credeam că sunt și eu vinovată pentru că trebuia să spun nu.

Mi-a fost foarte greu. A trebuit să le descriu părinților mei ce s-a întâmplat, iar asta le-a frânt inimile. A trebuit să fac față multor lucruri și oamenilor care mă jigneau”, a declarat eleva de 16 ani.


Adam Johnson a fost însoțit la proces de actuala sa iubită, Stacey Flounders, alături de care are un copil

Ce le-a spus tânăra judecătorilor în prima zi de proces: „Când ne sărutam, mi-a luat mâna și mi-a dus-o spre „treaba” lui. A dus mâna mea acolo, iar apoi el mi-a pus mâna pe spate și m-a împins în jos. Mi-a spus că dacă voi continua va trebui să facem sex și alte lucruri de genul. Nu m-am simțit foarte bine, am fost dezamăgită de mine„. Aceasta a prezentat în instanță și o înregistrare făcută cu telefonul mobil, în care se aude vocea fotbalistului. Conform presei din Anglia, există și o înregistrare cu cei doi făcută în timpul unui act sexual.

Primele detalii din proces. Mesajele trimise de fotbalist minorei de 15 ani

Acuzat că a întreținut relații sexuale cu o minoră, Adam Johnson s-a prezentat în fața judecătorilor. Mijlocașul englez a pledat vinovat și în fața judecătorilor au fost prezentate de procurori o parte din dovezile care demonstrează că Adam Johnson este vinovat.

Josh Halliday, corespondent al publicației The Guardian, a fost în sala de judecată și a relatat pe contul său de Twitter ceea ce s-a întâmplat acolo. Informațiile din dosar arată că cei doi și-au trimit peste 800 de mesaje pe parcursul a două luni. Tânăra îl idolatriza și l-a votat de mai bine de 50 de ori drept cel mai bun jucător al etapei în Premier League: „Îi știa vârsta, știa ca îl place foarte mult, știa că poate profita și a făcut-o. Îl plăcea foarte mult, era eroul ei”, au argumentat procurorii.

În fața judecătorilor au fost citite o parte din mesajele pe care cei doi și le-au trimis. El le-a șters din telefon, ea nu. Tânăra i-a recunoscut că are 15 ani: „Mai e o grămadă până când împlinești 16 ani”, a fost reacția jucătorului, după ce a aflat că fata este născută în noiembrie.

A fost descoperit faptul că fotbalistul a căutat pe Google care este vârsta la care poate întreține relații sexuale cu o minoră. Apoi a întrebat-o când va împlini 16 ani, iar fata i-a spus că ziua ei este în noiembrie. Discuția avea loc în ianuarie 2015, după ce fata îi dăduse add pe Facebook și îi spusese că i-ar plăcea să primeasca un tricou cu autograf de la el. După discuție, au căzut de acord să se întâlnească. I-a dat tricoul, iar ea l-a sărutat. Apoi a urmat discuția:

Discuție prin mesaje pe 30 ianuarie:

-„Credeam că o să primesc mai mult decât un sărut”
-„Ce mai mult?”
-„Ceva mai mult. Nu te simți presată, continuă să ștergi mesajele astea”

S-au întâlnit seara, iar din declarațiile fetei, s-au sărutat din nou și Johnson a reușit să o convingă să îi facă sex oral.

Discuție după întâlnirea de seară:

-„Nu a fost atât de rău, nu? Totuși, aș fi vrut să îți dau blugii jos. Data viitoare stăm pe bancheta din spate. O să dureze doar 10 secunde, totuși”
-„De ce doar 10 secunde?”
-„Pentru că ar fi mult prea bine?”
-„Ți-am mulțumit așa cum trebuie astăzi?”
-„Da, dar s-ar putea să mai am nevoie de încă o mulțumire”

A fost descoperit faptul că, în timp ce avea schimbul de mesaje de mai sus cu fata de 15 ani, soția lui Johnson îi trimitea poze cu fiica lor de numai câteva luni:

-„Nu e o drăgălașă? Nu te face să vrei mai mulți copii?”
-„Ba da, e”

Apoi, a revenit la discuția cu adolescenta, căreia îi cerea poze în care să nu poarte lenjerie. Sunderland a anunțat că i-a reziliat contractul lui Adam Johnson, ca urmare a acestui scandal.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme și...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme și...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”