Dacourt îl critică pe Boloni: "E unul dintre cei mai neînsemnaţi antrenori pe care i-am avut!"
Mijlocaşul francez Olivier Dacourt, care şi-a reziliat, luni, contractul cu Standard Liege, a declarat că motivul pentru care a plecat de la formaţia belgiană este tehnicianul român Ladislau Boloni, pe care l-a numit "unul dintre cei mai neînsemnaţi antrenori pe care i-a avut", informează rtlinfo.be
"Antrenorul nu m-a respectat. Dacă nu mai continui este pentru că el a vrut să mă umilească. Boloni m-a ţinut în priză, sâmbătă şi duminică, ştiind că mă va trimite în tribune la meciul cu Genk. Eu nu am venit la Standard pentru bani, deoarece într-un an câştigam cât am obţinut într-o lună în Italia. Dacă am venit aici a fost de plăcere şi pentru a aduce plusul meu de experienţă tinerilor jucători. Am disputat opt jocuri, inclusiv trei în calitate de titular. Când am început să mă adaptez, antrenorul nu m-a mai folosit. Boloni e unul dintre cei mai neînsemnaţi antrenori pe care i-am avut, în special din punct de vedere uman. Mai mult decât atât, el nu e nici ajutat pentru că are un antrenor secund incompetent", a declarat jucătorul francez în vârstă de 35 de ani, pentru cotidianul Le Soir.
Mijlocaşul Dacourt şi gruparea Standard Liege au decis "de comun acord" să pună capăt colaborării, a anunţat, luni, campioană a Belgiei. Dacourt semnase, în septembrie 2009, un contract valabil până în iunie din postura de jucător liber după ce plecase de la Fulham.
De asemenea, Dacourt a criticat şi modul în care antrenorul român efectuează antrenamentele: "Niciodată nu am jucat un 9 contra 9 pe o jumătate de teren ca la toate celelalte cluburi, sau măcar dintr-o atingere. Când ştii ce înseamnă nivelul înalt şi când vezi că la Standard antrenamentele nu încep niciodată la timp, când programul zilnic se schimbă mereu şi când nimic nu este organizat, ne punem întrebări. Boloni a sosit într-o continuitate. Echipei Standard i-a luat cinci ani să construiască şi, într-un an, este pe cale să distrugă totul. Este trist".
Format la Strasbourg (1992-1998), Olivier Dacourt a fost convocat de 21 de ori în echipa Franţei în perioada 2001 - 2004. El a mai jucat la Everton, Lens, Leeds, AS Roma, Inter Milano şi Fulham.

Dacourt îl critică pe Boloni: "E unul dintre cei mai neînsemnaţi antrenori pe care i-am avut!"



















Te inscrii, primesti cent pt. fiecare click pe care il dai pe situ-rile de la adds, poti participa si pe forum la concurs de banere etc...premii in bani(1$ pt participare), upgraduri sau chiar si cupoane GoogleAdWords in valoare de 100$.Ce ai de pierdut? Oricum stai zi de zi pe net.
http://tinyurl.com/smartclicks
neinsemnat e chiar acest "da din *" (dacourt). e francez saracu(neam cu "o la la" si "pechelele" si dupa cat il duce capul,a lasat si el ceva din * lui ca sa-si astampere sughiturile.
voi astia de la prosport numai scandal cautati,daca citeste boloni asta? se cearta urat cu jucatorul,chiar daca numai e la standard, de ce nu cautati si voi sa luati interviuri mai multe marilor fotbalisti sau fostilor mari fotbalisti ex: paolo maldini,luis figo(parca i-ati mai luat un interviu si l-ati exasperat cu romancele noastre=))),ronaldo de lima, si mai gasiti voi mari fotbalisti, si va rog mult nu le mai puneti aceleasi intrebari mereu: ai auzit de hagi? ai auzit de popescu? ce parere ai de mutu(drogatul) si chivu?
oricum dacourt e un nimeni asa k....
* negru
Cautam urgent persoane interesate sa lucreze la domiciliu pe internet. Salariu 1000Euro Garantam prin contract plata salariului. Rugam seriozitate maxima !
Detalii cu privire la oferta numai la Mail:mirajulnaturii@yahoo.com
NU trebuie sa vinzi si nu trebuie sa investesti bani ! Aplici doar un sistem gratuit si foarte elegant de lucru numai pe Internet (marketing,publicitate)si castigi bani !
Competitii de FotbalAmator. Inscrieti-va echipa pe FotbalAmator.ro si puteti castoga premii totale in valoare de 10 000 de EUR. Se joaca pe terenuri sintetice din tara. Inscrieti-va echipa acum!
Ungaria, Serbia si Bulgaria se pregatesc sa atace Romania!! http://www.erepublik.com/en/referrer/Armin_the_briliant Hai si lupta!
VREAU SA-L TRANSFER PE daCUR LA P S D PT CA IMI PLACE NUMELE LUI
IN REST MULTA UE LA TOATE CIORILE DIN EUROPA
bah boloni astaa nu e cine stie ce antrenor...mai lsatil * ca e copt omu..