„Cutremur” pe piața de mercato! FOTO | „Totul duce spre el”. AS anunță pe prima pagină marele transfer la Real Madrid

Redactor:
Andrei Pal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Revenirea lui Zinedine Zidane la Real Madrid a declanșat o adevărată nebunie de zvonuri și informații legate de transferuri. Până acum, însă formația „blanco” a anunțat oficial doar aducerea lui Eder Militao (22 de ani), de la FC Porto, dar numele care se află cel mai des pe buzele jurnaliștilor este cel al lui Kylian Mbappe (20 de ani), starul care strălucește la PSG și a pus pe jar toată lumea fotbalului.

AS scrie, din nou, despre transferul lui Mbappe la Real Madrid. Jurnaliștii spanioli deschid site-ul cu o nouă informație despre cât de aproape e transferul „wonderkid”-ului francez pe „Santiago Bernabeu”. „Totul spre spre Mbappe”, scriu cei de la AS. Mbappe a fost dorit de Real Madrid și în vara lui 2018, însă acesta a rămas în cele din urmă la Paris. Francezul a marcat de 31 de ori în 35 de meciuri din toate competițiile pentru PSG, iar Real Madrid, aflată în reconstrucție, îl vrea din nou pe tânărul de doar 19 ani.

„Va ajunge la Real Madrid”, a fost mesajul unui membru al familiei lui Mbappe pentru Le Journal du Dimanche.

Mbappe a fost cumpărat de PSG de la AS Monaco în schimbul a 180 de milioane de euro în vara lui 2017. Recent, clubul parizian l-a amendat pe Mbappe cu 180.00 de euro pentru că a întârziat la o întâlnire a echipei. De la PSG, Real Madrid l-ar vrea și pe Neymar, însă va trebui să se mulțumească doar cu unul dintre cele două staruri de pe Parc des Princes.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Decizia aşteptată de toată România. Se va întâmpla în 2024. Ciolacu: Vă asigur
Decizia aşteptată de toată România. Se va întâmpla în 2024. Ciolacu: Vă asigur
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup