Barcelona se grăbește să arunce cu banii pentru „a doua minune a lui Ajax”. Transferul intră în linie dreaptă, directorul sportiv al lui Ajax recunoaște: „Este următorul pe care-l vom vinde”. Suma pentru care se face mutarea

Barcelona se grăbește să arunce cu banii pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Evoluția impresionantă pe care a avut-o în meciul cu Real Madrid (4-1 pentru Ajax), în care a primit nota 9, îl propulsează pe Matthijs de Ligt, căpitanul de doar 19 ani al „lăncierilor”, mai aproape de transferul la FC Barcelona. Unul care s-ar ridica la aproximativ 80 de milioane de euro, după cum anunță presa spaniolă.

Catalanii l-au luat pe Frenkie de Jong, celălalt superstar în devenire al lui Ajax, cu 80 de milioane de euro, iar De Ligt e monitorizat de mai multă vreme de către scouterii clubului de pe Camp Nou. Și, după meciul excepțional făcut de liderul apărării lui Ten Hag pe „Santiago Bernabeu”, președintele Barcelonei a recunoscut că va încerca să urgenteze discuțiile pentru transfer: „Trebuie să ne gândim la viitoarele mutări pe piața transferurilor. E martie, acum luăm deciziile, iar numele lui De Ligt e pe masă, cu siguranță”, a declarat Josep Maria Bartomeu, când a atins subiectul transferului lui De Ligt, unul care, conform sport.es, se va ridica la aproximativ 80 de milioane de euro.

Unul dintre liderii noii generații a lui Ajax Amsterdam, De Ligt s-a impus rapid în prima echipă, a ajuns la echipa națională și poartă banderola de căpitan, iar Real Madrid și Manchester United s-au arătat interesate de semnătura sa. Un indiciu că el va pleca în această vară a fost oferit de Marc Overmars, directorul sportiv al olandezilor: „După de Jong, următorul pe care-l vom vinde este de Ligt. Poate juca ușor la primele șase echipe din lume. Are forță, mentalitate și inimă. Nu suntem forțați să-l dăm, nu avem nevoie de bani, dar dacă îl vrea un club mare…”, a spus fosta „aripă” de la Ajax, Arsenal și Barcelona, pentru AS, la o zi după performanța istorică pe care clubul său a reușit-o în capitala Spaniei.

65 de milioane de euro e cota de piață a lui De Ligt, la doar 19 ani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Decizia aşteptată de toată România. Se va întâmpla în 2024. Ciolacu: Vă asigur
Decizia aşteptată de toată România. Se va întâmpla în 2024. Ciolacu: Vă asigur
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup