ATUNCI și ACUM | Ibrahim Ba, personajul care a venit pe cai mari la Milan, dar a capotat rapid. Cu ce se ocupă în prezent francezul, bun prieten cu Paolo Maldini

ATUNCI și ACUM | Ibrahim Ba, personajul care a venit pe cai mari la Milan, dar a capotat rapid. Cu ce se ocupă în prezent francezul, bun prieten cu Paolo Maldini
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ibrahim „Ibou” Ba (45 de ani) s-a născut în Senegal în anul 1973. A fost selectat la faimoasa academie a celor de la Le Havre, iar la 17 ani a început să încurce rapid fundașii stânga din Franța. Abilitățile și viteza au fost punctele forte ale mijlocașului dreapta, care a fost anunțat ca un viitor star al fotbalului european. După ce a fost transferat la Bordeaux în1996, au început evoluțiile remarcabile, iar specialiștii din Hexagon au preconizat că Ibrahim va deveni titular în naționala Franței.

Perceput la un moment dat drept un superstar, el a ajuns la AC Milan în 1997.  Debutul a însemnat singurul gol în acel sezon. Dezamăgit că nu a fost selecționat la echipa Franței pentru Cupa Mondială din 1998, Ibou a cunoscut un regres în prestațiile sale. A fost împrumutat la Perugia și Marseille, iar după șase ani dezamăgitori la Milan, francezul a plecat în Anglia, la Bolton. A ajuns până în finala Cupei Ligii din 2004, dar a fost lăsat în afara lotului. Tabloidele britanice avansau, la acea dată, ipoteza potivit căreia fanii îi cumpărau tricoul deoarece era mai ieftin, numele lui fiind scurt.

„Culorile au rămas în mine”

Înainte să se retragă la 34 de ani, Ibou a mai fost în Turcia și Suedia, dar și-a încheiat cariera tot la Milan, unde a jucat un singur meci, venind din postura de rezervă, în sezonul 2007/08. În prezent, Ibrahim Ba este scouter în Africa pentru echipa de pe San Siro și își dorește să devină antrenor de fotbal. Faptul că știe să vorbească în mai multe limbi l-ar ajută să exceleze și în alte campionate. În timp ce așteaptă propuneri, se bucură de rezultatul unei Cupe Mondiale de neuitat pentru conaționalii săi. „Știind cum să te aperi bine este o calitate. Deschamps a jucat și a antrenat în Italia, a învățat multe. El a fost unul din jucătorii de top care au decis Cupa Mondială, chiar și în costumul elegant de pe bancă”, a declarat Ibrahim Ba, conform Gazzetta dello Sport, fiind întrebat despre triumful „Les Bleus” din Rusia. „Milan a fost o parte importantă a vieții mele pe care încă o urmăresc cu pasiune. Când am ajuns, Fabio Capello m-a învățat mult din punct de vedere tactic”, a spus Ba, pentru sursa citată.

„Milan, ce furie! Maldini avea dreptate!”

Francezul spune că trăiește cu tristețe și furie momentele dificile prin care trec milanezii, adăugând că au fost semne de la început cum că patronatul chinezilor nu va aduce performanțe. „Fanii Milanului, când Li a cumpărat clubul de la Berlusconi, s-au lăsat inițial înșelați de numeroasele achiziții ale milionarilor. Dar, când o stemă a rossonerilor cum e Paolo Maldini refuză să între în proiect, ei ar trebui să înțeleagă că nu este în regulă ceva anume”, a adăugat Ibou, în final.


Articol scris de Bogdan Voicu

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…