ATUNCI ȘI ACUM | Gianluigi Buffon, coleg cu fiul atacantului împotriva căruia a debutat

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gianluigi Buffon (40 de ani) s-a transferat în Ligue 1, la Paris Saint Germain, după 17 ani petrecuți în tricoul „bianconerilor”.

Primul său antrenament a însemnat și amintirea debutului în fotbalul profesionist. Buffon a debutat în anul 1995, pe când juca la Parma, într-un meci împotriva celor de la AC Milan. La acea vreme, unul din jucătorii rossonerilor era legendarul George Weah, câștigătorul Balonului de Aur din acel an. Italianul a apărat exemplar poarta torinezilor, meciul terminându-se cu o remiză albă. Milan avea să câștige titlul în Serie A în acel an. Acum, este coleg cu fiul acestuia, Timothy Weah, tânărul de 18 ani cu cetățenie americană.

Acel an a însemnat începutul unei legende. Buffon a câștigat de 12 ori titlul de cel mai bun portar din Serie A. A câștigat aproape toate trofeele posibile, însă visul lui a fost să ridice trofeul UEFA Champions League cu gruparea din Torino. În total, în Serie A, acesta a strâns 640 de meciuri pentru cele două echipe, începând cu anul 1995, iar la echipa națională  a avut 176 de selecții.

George Weah este în prezent Președintele Liberiei, din data de 22 ianuarie 2018, iar fiul său a debutat la echipa din Paris sezonul trecut. A avut 3 apariții, tânărul de 18 ani reușind să strângă 120 de minute. În tot acest timp, Buffon a renunțat la Juventus și a semnat un contract valabil un an, cu posibilitatea de a fi prelungit încă unul, unde urmează să primească un salariu de 4 milioane de euro pe sezon.

Articol scris de Bogdan Voicu

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile

Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan

BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?

Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii

Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi

Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei

Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări

Traian Băsescu a așteptat ani de zile acest moment. DECIZIE DEFINITIVĂ: Nu e nimic la voia întâmplării

"Avea dureri crunte" - Pacient din Timișoara cu cancer, mort după o operație REUȘITĂ! Uluitor ce s-a întâmplat
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…