Editorial Dan Filoti: Despre ştiri confirmate
E vorba despre ştiri şi despre povestea lor. Despre afirmaţiile
pe care noi, ziariştii, le facem "pe surse" şi despre conducătorii
care infirmă "din strategie". Despre acuzele lor, uneori despre
neîncrederea voastră, poate firească, şi despre felul în care presa
continuă să caute, să afle şi să ofere informaţii. Şi mai ales
despre faptul că şi azi, ca şi ieri şi ca şi mâine ele se confirmă
sau se vor confirma. Nu e nici laudă, nici "v-am spus noi". E ceea
ce facem zi de zi şi satisfacţia de a vă fi informat cu un minut
mai devreme pe cei care ne citiţi şi accesaţi. E raţiunea de a fi
pentru noi. Într-un fotbal în care normalitatea este subliniată la
tot pasul şi ajunge să fie pretinsă virtute, şi demersul acesta
poate fi confundat. E asumat însă.
Presa scrisă a devenit atât de audiovizuală, atât de online, încât
orice ştire care ajunge în premieră şi în exclusivitate sub ochii
cititorilor e ca un gol dat de eroii noştri şi ai voştri. Şi cum
spuneam, are povestea proprie. Conştienţi că mai şi ratăm,
cunoscându‑ne slăbiciunile şi exagerările, ne-am propus aici să vă
arătăm de ce merită în continuare să ne citiţi şi să ne credeţi. A
vă informa corect şi a scrie adevărul rămâne ceea ce vrem mai mult.
Cu atât mai mult cu cât Mititelu, Becali şi alţi ca ei ne aruncă
dispreţuitor: "Minţiţi!".
Aşa, deodată, fără un motiv anume, ne-am gândit la un F5, la un
"refresh", să vă arătăm negru pe alb că şi când am avut dreptate,
deşi în secunda doi a apariţiei unei informaţii, realitatea în
formare era negată. Şi, important, am căutat numai în arhiva
noastră, dar ştim că partea ei de confirmări o are şi Gazeta,
aşa-zisul nostru adversar, în fapt aliat în tentativa de a vă
convinge cât e de important să credeţi în scrisul care rămâne.
Mulţi dintre cei care facem presă azi am crescut cu Sportul, în
care cronica meciului apărea peste două zile - Craiova, 28, prin
telefon... Acum timpul real e concurat în ceea ce apare inclusiv
tipărit şi de multe ori avem informaţia înainte de a o cunoaşte
toţi cei implicaţi. Unii o neagă din neştiinţă, alţii din
rea-voinţă ori strategie (ce spuneam şi mai devreme). Noi vom
continua să publicăm din convingere şi din dorinţa de a fi acolo.
În pas cu aşteptările şi pretenţiile voastre.




Dan Filoti: Despre ştiri confirmate

















sa nu uitam ca jumatate din articolele despre transferuri sunt rezultatele unor telefoane in care cineva va roaga sa scrieti ca cutare se vinde la cutare echipa ca sa i se creasca cota si ca sa se vand de fapt la alta cutare echipa. iar asta e chiar frauda jurnalistica, e ca si cum medicul ar amana…
medicul ar amana bolnavul ca sa primeasca plicul mai gras sau politaiul care ameninta potentialul contravenient ca sa-i iasa o shpagutza
Am castigat la liga fantastica-2010 etapa Nr.11,Premiul 3 in valoare de 300 RON,am semnat procesul verbal in data de 22.04.2010,am trimis codul iban RO49 CECE C001 9462 5962 6911,am luat legatura prin email ARIEL.SELIMAN@PROSPORT.RO,iONUT.SUHAIANU@PROSPORT.RO de mai multe ori in decursul anului 2010-2011…
Dan Filoti asta nu e fiul lui Manole Filoti, un maistru comunist, turnator la "secu`"???Ce naste din pisica, soareci mananca...