Halep, eliminată în optimi la New Haven: 2-6, 6-4, 3-6 cu Rybarikova. Simona dezamăgește înainte de US Open

Halep, eliminată în optimi la New Haven: 2-6, 6-4, 3-6 cu Rybarikova. Simona dezamăgește înainte de US Open
  • Publicat:
  • Actualizat:

SImona Halep, a doua jucătoare a lumii, a pierdut în mod surprinzător în optimi la New Haven, turneu dotat cu premii în valoare de 710.000 de dolari, scor 2-6, 6-4, 3-6 cu Magdalena Ribarykova (Slovacia, 68 WTA). Campioana din 2013 ratează șansa de a-și apăra trofeul și cele 470 de puncte din clasament.

Meciul nu a fost televizat, dar modul în care Simona a pierdut unele game-uri a fost unul surprinzător. Românca și-a cedat în două rânduri serviciul după ce a condus cu 40-0, o întâmplare rară în tenis, mai ales pentru un număr doi mondial. Ultima dată, într-un moment crucial, la 2-3 în decisiv, atunci când Ribarykova s-a desprins. Înfrângerea Simonei lasă un gust amar, ținând cont că era campioana en-titre și prima favorită a competiției din SUA, dar și pentru că pe 25 august urmează US Open. La ultimul turneu de Grand Slam al anului, Halep va participa din postura de cap de serie numărul doi, după Serena Williams (SUA). Constănțeanca a realizat doar patru break-uri în fața Magdalenei Ribarykova, din 14 șanse create. Slovaca a câștigat șase game-uri grație returului, din șapte ocazii, statistică ce exprimă o slăbiciune neobișnuită pentru Halep la serviciu.


UPDATE 03:56 5-2 Ribarykova. SImona Halep se află la un game distanță de o înfrângere neașteptată


UPDATE 03:54 Break Rybarikova, 4-2. Evoluție ciudată a scorului, ținând cont că Halep și-a pierdut pentru a doua oară serviciul după ce a condus cu 40-0.


UPDATE 03:48 Serviciul slovacei pare de neatins în setul al treilea, 3-2, după un joc câștigat la 15. Orice game devine crucial la acest scor.


UPDATE 03:44 Se merge fără break în decisiv, 2-2. Rybarikova a ajuns la șase ași, niciunul în dreptul lui Halep.


UPDATE 03:38 Rybarikova și-a realizat fără emoții serviciul, pentru ca Halep să revină de la 0-30 și să egaleze la 1.


UPDATE 03:29 SET Halep, 6-4! Simona a condus cu 4-0 și 5-2 în actul secund, Rybarikova a revenit și a făcut 5-4, dar românca se trezește la timp. Doar patru break-uri din 12 ocazii a reușit Halep, cinci din șase realizate de slovacă, ceea ce arată că serviciul constănțencei nu se află la un nivel înalt.


UPDATE 03:23 Eleva lui Wim Fissette a dispus de două mingi consecutive de set, ia slovaca reușește o nouă serie de patru puncte consecutive. Halep a irosit o mulțime de șanse până acum.


UPDATE 03:15 Halep nu-și mai scapă adversara din mână și se distanțează la 5-2. Prima favorită a turneului va servi pentru a împinge meciul în decisiv.


UPDATE 03:07 Magdalena se apropie periculos, 4-2. Simona a condus cu 40-0, dar cele trei mingi de 5-1 au fost irosite rapid de constănțeancă


UPDATE 03.00 Simona a avut două mingi de 5-0, însă Rybarikova rămâne în set, 4-1.


UPDATE 02:50 Halep îndreaptă lucrurile în manșa secundă. Simona face dublu-break-ul și scorul devine 3-0. Procentajul mingilor câștigate cu primul serviciu continuă să rămână în favoarea slovacei, 47% – 57%.


UPDATE 02:40 SET Rybarikova, 6-2. A 68-a tenismenă din circuit îi face viață grea celei de-a doua jucătoare a lumii. Simona și-a cedat în trei rânduri serviciul și a pierdut primul set după doar 30 de minute. Magdalena a reușit trei ași în primul act, niciunul realizat de Simona.


UPDATE 02:37 Rybarikova își valorifică break-ul, 4-2. Doar un punct a câștigat Halep cu serviciul al doilea, cinci adjudecate de adversară cu a doua minge.


UPDATE 02:34 Simona nu-și găsește ritmul la serviciu, iar Rybarikova este o jucătoare cunoscută pentru faptul că returnează bine. Asistăm la Încă un break, 2-4.


UPDATE 02:30 Halep a reușit rebreak-ul, 2-3. Rybarikova putea lua un avans considerabil, dar a comis prima dublă greșeală într-un moment important, la 30-40.


UPDATE 02:27 Simona și-a pierdut serviciul, 1-3. Slovaca și-a creat trei mingi consecutive de break și a fructificat-o pe prima.


UPDATE 02:22 2-1 Rybarikova, care servește bine în debutul meciului. Nicio minge de break pentru Halep până acum.


UPDATE 02:19 Magdalena a pus presiune pe serviciul Simonei, creându-și o minge de break. Românca a salvat-o, pentru ca apoi să egaleze la 1, cu trei puncte consecutive.


UPDATE 02:13 Rybarikova a început curajos meciul cu a doua jucătoare a lumii, câștigând un game alb cu propriul serviciu, 1-0.


UPDATE 02:05 Slovaca în vârstă de 25 de ani va începe cu serviciul. Bookmakerii o dau mare favorită pe româncă, Simona fiind cotată cu 1,08, iar Magdalena cu 8,00.la casele de pariuri.


UPDATE 01:58 Suprafața n-are niciun secret pentru cele două jucătoare. Halep a jucat 133 de meciuri în carieră pe hard (82 de victorii și 51 de înfrângeri, incluzând turneele Futures), în timp ce Rybraikova a disputat 214 partide pe ciment (121 de succese și 93 de eșecuri, incluzând turneele Futures).


UPDATE 01:50 Noua generație de aur a tenisului feminin se află la New Haven. Halep, Kvitova, Bouchard și Wozniacki, primele patru favorite ale competiției, sunt singurele jucătoare născute după 1990 care au intrat în Top 10 WTA.

Halep, Kvitova, Bouchard & Wozniacki are the ONLY players born in 1990s to reach Top 10. Who’s next to join–> http://t.co/eoLO69FQi5 #WTA


UPDATE 01:30 Copil a intrat tare la US Open. Tot în SUA, dar la 130 de kilometri distanță de New Haven, la Flushing Meadows din New York, Marius Copil i-a luat primul set ucraineanului Denis Molchanov, 6-3. Meciul contează oentru primul tur al calificărilor de la US Open. Arădeanul este singurul reprezentant al României care participă în proba de simplu masculin de la ultimul turneu de Grand Slam al anului.


UPDATE 01:15 Simona Halep (dreapta), Petra Kvitova (stânga) și Caroline Wozniacki (centru) i-au turnat o găleată de apă cu gheață în cap directorului turneului de la New Haven, Anne Worcester. „ALS Ice Buckek Challenge” este o campanie în care participanții sunt provocați să-și toarne apă în cap și să facă o donație pentru cercetarea în domeniul afecțiunilor cerebrale.

Halep, Wozniavki , Kvitova dunk water and ice over tournament director Worcester for ALS challenge #ctopen14 pic.twitter.com/eZQsGMoZTP


UPDATE 01:00 Halep – Rybarikova nu se vede la TV. Deși turneul de la New Haven este dotat cu premii în valoare de 710.000 de dolari, jucătoare precum Halep, Kvitova, Bouchard sau Wozniacki nu pot fi urmărite de fani în această fază a competiției. Terenul Central nu are încă acoperire video.


UPDATE 00:45 Niciun risc cu Riske. Simona Halep, cap de serie numărul 1, și-a aflat posibila adversară din sferturile de finală: Alison Riske (44 WTA). Americanca a trecut în optimi de Flavia Pennetta (12 WTA), cu 6-1, 7-6. Nu e o victorie chiar atât de mare precum o arată diferența locurilor din clasament, pentru că italianca se gândește mai mult la Fognini decât la tenis în ultima perioadă.


Înfrângerea cu Șarapova, din sferturile de finală de la Cincinnati este deja istorie pentru numărul doi mondial, care, în această săptămână, are o altă misiune dificilă. Halep este nevoită să își apere trofeul cucerit în 2013 la New Haven, însă premisele sunt favorabile, chiar dacă jumătatea de tablou din care face parte nu e tocmai accesibilă.

Sportiva de 22 de ani va intra în cursă la noapte, adversara din turul secund (Halep, cap de serie numărul unu, a avut o primă manșă liberă) urmând a fi Magdalena Rybarikova (68 WTA). Slovaca a trecut luni noapte fără mari probleme de Soler-Espinosa (Spania), scor 6-4, 6-3.

Halep și Rybarikova s-au mai întâlnit de două ori până acum, fiecare sportivă impunându-se câte o dată: slovaca în turul trei al calificărilor la Hobart, în 2011, și românca în turul doi la Moscova, într-un meci în care Rybarikova a abandonat. Partida din Australia a avut o istorie aparte, slovaca câștigând dramatic, după o partidă care a durat aproape trei ore: 5-7, 7-6(3), 6-4. Totuși, Simona era la un cu totul alt nivel la acel moment, astfel că disputa de la noapte are o favorită clară și românca nu ar trebui să aibă probleme.

  • Simona Halep a rămas singura româncă pe tabloul de simplu la New Haven, după ce Sorana Cîrstea și Monica Niculescu au fost eliminate în calificări, iar Irina-Camelia Begu în primul tur.

Jumătate de tablou destul de grea

Dacă turul secund pare o formalitate pentru Simona, în sferturi aceasta s-ar putea întâlni cu italianca Flavia Pennetta, jucătoare pe care nu a reușit să o învingă până acum și în fața căreia a pierdut în optimile de finală de la US Open 2013. Totuși, italianca este departe de cea mai bună formă și, în ciuda victoriei de anul trecut din fața Simonei, se descurcă mult mai bine pe zgură.

Jumătatea de tablou a Simonei este, însă, una plină de jucătoare valoroase. Pentru un loc în finală, românca s-ar putea duela cu Caroline Wozniacki, care a pierdut doar două meciuri din ultimele 14 disputate. Daneza a fost la un pas să o învingă sâmbătă pe Serena Williams, liderul mondial, în semifinalele turneului de la Cincinnati, așa că forma sa este una excelentă. În cazul în care Wozniacki nu va ajunge în semifinale la New Haven, Simona va avea oricum o misiune dificilă, deoarece Elina Svitolina (locul 39 WTA) și Garbine Muguruza (locul 27 WTA), două dintre starurile în ascensiune ale tenisului mondial, sunt adversare de certă valoare.

  • Halep este principala favorită la New Haven, unde s-a impus anul trecut, învingând-o în finală pe sportiva cehă Petra Kvitova, scor 6-2, 6-2.
A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen